O femeie din Dâmbovița a murit într-un mod cumplit. Și-a pierdut viața după ce a căzut într-o fântână de 15 metri
Marți după-amiază, o femeie din Dâmbovița a murit într-un mod cumplit, după ce a căzut într-o fântână adâncă de circa 15 metri. Tragedia a avut loc în satul Vadu Stanchii, comuna Corbii Mari.
Pompierii militari au acționat de urgență
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la Garda Potlogi și cei de la Detașamentul Titu și Târgoviște. Chiar dacă au ajuns în scurt timp la locul cu pricina și femeia a fost scoasă repede din fântână, aceasta nu mai prezenta semne vitale. Din păcate, paramedicii au fost nevoiți să declare decesul acesteia.
“Ajunși la fața locului, pompierii au observat o persoană căzută într-o fântână aflată la marginea drumului, care are adâncimea de circa 15 metri. Se acționează pentru scoaterea persoanei care este vizibilă la luciul apei.
A fost extrasă persoana din fântână. Victima, o femeie, nu prezenta semne vitale. A fost declarat decesul acesteia”, au transmis pompierii dâmbovițeni.
Tragedie asemănătoare în Vrancea
Un incident asemănător a avut loc în Vrancea. Atunci, un bărbat în vârstă de 68 de ani din comuna Dumbrăveni, a sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că soția sa, de aceeași vârstă, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Pe parcursul căutărilor, una dintre echipe a găsit trupul femeii într-o fântână de 25 de metri din aceeași comună.
Trupul ei a fost scos din fântână, însă medicii nu au putut face nimic pentru a-i salva viața. Acesta a fost predat echipajului de la medicina legală, care va efectua necropsia, iar apoi va stabili cauza decesului. Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Bărbat din Iași, dispărut de câteva zile, găsit într-o fântână
La sfârșitul lunii ianuarie, un bărbat din localitatea Mogoșești, a fost dat dispărut după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Din nefericire, a fost găsit fără viață câteva zile mai târziu, într-o fântână.
„ISU Iaşi a intervenit pentru degajarea unei persoane de sex masculin în vârstă de aproximativ 55 ani, găsită decedata într-o fântână dintr-o gospodărie din localitatea Mogoşeşti, judeţul Iaşi”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor și pompierii. Oamenii legii nu știu cu exactitate cum a căzut bărbatul în fântână, însă au luat în calcul și varianta unui suicid.