O fată de 12 ani a murit de 2 ori! Tatăl ei povestește drama trăită: „În timp ce îi spălam corpul, am simțit că se încălzește”

de: Alexandra Chivu
24 08. 2020

O fată în vârstă de 12 ani din Indonezia a murit de 2 ori. Copila a revenit la viață în timp ce trupul ei era pregătit pentru înmormântare, după ce fusese declarată decedată.

O fată de 12 ani din Indonezia a murit de 2 ori. Tatăl ei a oferit detalii despre momentul șocant

Potrivit mirror.co.uk, copila a fost internată într-un spital din Indonezia din cauza complicațiilor care au apărut ca urmare a diabetului de care suferea. Starea sa de sănătate s-a agravat, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva, declarându-i în final decesul.

Trupul său neînsuflețit a fost luat de familie și pregătit pentru înmormântare, moment în care cu toții au suferit un șoc. Tatăl tinerei a povestit că în timpul procesului funeral a simțit că trupul fetei să încălzește, deși se constatase decesul. La câteva clipe distanța, fetița ”s-a trezit”.

„În timp ce îi spălam corpul, am simțit că se încălzește, iar ochii ei s-au deschis dintr-o dată. Inima ei a început să bată din nou și începuse să se miște”, a povestit tatăl ei.

„A înviat și o oră mai târziu a murit din nou”, a mai spus un oficial.

În urma întâmplării, părinții ei au chemat de urgență medicii. Însă, în pofida îngrijirilor medicale pe care le-a primit, copila a murit o oră mai târziu. În cele din urmă, aceasta a fost înmormântată.

Mărturiile tulburătoare ale unei fetițe de 12 ani care s-a vindecat de COVID-19

Juliet Daly a ajuns la spital în urma unor dureri de stomac, iar mama sa, de profesie medic cardiolog, a crezut că are apendicită, notează Time Magazine. Copila a fost transportată de urgență la o unitate medicală, unde a suferit un atac de cord, iar doctorii au reușit să o resusciteze. Ulterior, a fost transferată la spitalul Ochsner din Louisiana, unde a fost diagnosticată cu noul coronavirus.

„Am murit, apoi am reînviat”, a declarat fetița de 12 ani din Statele Unite ale Americii.

„Juliet a fost unul dintre cei mai afectați copii de coronavirus pe care i-am tratat aici”, a declarat medicul Jake Kleinmahon.

„Este cea mai drăguță fetiță din lume. Nu merită asta. M-am rugat să scape cu viață”, a mărturisit Jennifer Daly, mama fetiței.