O fată a murit în vacanța din Grecia. Alimentul care i-a fost fatal, a fost mințită de vânzător

de: Sabina Anastasia
15 07. 2023

O adolescentă în vârstă de 16 ani a murit după ce a mâncat din comanda pe care a făcut-o la un restaurant, în Grecia. Unele voci susțin că fata a decedat din cauza unui ingredient periculos din preparat. Alții spun că, de fapt, crizele de epilepsie ar fi reprezentat cauza stingerii din viață.

O fată de 16 ani a murit în Grecia

O fată de 16 ani a decis să mănânce fast-food la un restaurant din Halkidiki. Vacanța în Grecia s-a transformat în scurt timp într-o reală dramă. Tânăra a suferit un șoc imediat după ce a mâncat din comanda făcută și, în cele din urmă, a murit.

Tragedia a avut loc miercuri, când tânăra împreună cu câțiva prieteni de-ai săi au decis să meargă la un restaurant unde să mănânce hot dog. Pentru că se știa cu alergie la lactoză, adolescenta i-a întrebat pe reprezentanții localului dacă preparatul prezintă acest ingredient, răspunsul vânzătorului fiind negativ.

A mâncat din comanda ce i-a fost servită la masă, la scurt timp după acest moment prăbușindu-se pe jos, în local. Unele voci susțin că ar fi fost vorba despre un atac alergic.

„Fiica mea a mâncat un hot dog. Ea era alergică la lactoză și a fost întotdeauna atentă când a mâncat în oraș. Nu știu ce s-a întâmplat, dacă era sau nu lactoză în ceea ce a consumat, dar a căzut imediat după ce a mâncat”, a declarat mama adolescentei de 16 ani pentru presa elenă.

Ce ingredient ar fi omorât-o

Una dintre prietenele tinerei de 16 ani a sunat imediat la ambulanță, însă potrivit mamei victimei, echipele medicale au întârziat 45 de minute, fără ca ora de intervenție să fie una de vârf.

„Din primele probe, se pare că fiica mea a suferit un atac alergic și a decedat. A fost cel mai bun copil, a murit la doar 16 ani fără ajutor. La Centrul de Sănătate, au încercat de două ori să o readucă la viață, dar nu au reușit.

Fiica mea a fost un înger și s-a pierdut. Nu știu de ce a întârziat ambulanța. Nu era niciun trafic care să întârzie deplasarea”, a spus mama victimei.

Presa elenă a mai notat că fata în vârstă de 16 ani urma un tratament medicamentos de câțiva ani de zile, din cauza crizelor de epilepsie pe care le suferea. O autopsie ce va fi efectuată de specialiștii în sănătate va dezvălui care a fost cauza reală a decesului.