Numărul de telefon care s-a vândut cu 250.000 de euro. Ce este atât de special la el
Mai multe mii de chinezi au licitat în weekend-ul pentru un număr de telefon considerat norocos. În cele din urmă, numărul de telefon s-a vândut cu suma de 2,25 de milioane de yuani (300.000 de dolari sau 254.477 de euro), informează AFP.
Un număr de telefon s-a vândut cu 250.000 de euro. Ce are atât de special
Numărul de telefon pentru care s-au bătut mii de chinezi se încheie cu cinci cifre de 8, iar aceasta este considerată o cifră norocoasă, deoarece cuvântul „opt” în mandarină este omonimul cuvântului prosperitate. Nu știm dacă celui care l-a cumpărat îi va aduce noroc, însă știm că celui care a avut numărul de telefon i-a adus 250000 de euro, ceea ce sigur înseamnă propsperitate.
Astfel, peste 5.000 de persoane au participat la licitaţia care a avut loc sâmbătă şi duminică pentru numărul de telefon norocos. Nimeni nu a vrut să mai liciteze după ce licitația a ajuns la suma de 2,25 de milioane de yuani, astfel că numărul norocos a ajuns la cel care a licitat suma astronomică.
În China, cine vrea să impresioneze plătește
În China, este obişnuit pentru companiile care doresc să-şi impresioneze clienţii sau pentru persoanele bogate să plătească bani mulți pentru un număr de telefon considerat norocos.
Opt, în credința chineză, este cifra cea mai căutată, fiind în mod tradiţional asociată cu norocul şi cu reuşita în viață. Când Beijing-ul a găzduit Jocurile Olimpice din 2008, ceremonia de deschidere a început oficial la 8:08, pe 8 august.
Cu cât s-a vândut cel mai scump număr de telefon
Numărul cel mai nepopular este 4, care în mandarină se pronunţă precum cuvântul moarte, de aici toți chinezi se feresc de el.
Recordul la o licitaţie pentru un număr de telefon norocos a revenit unui număr care se termina în opt de 7. Această cifră este omonimul cuvintelor a avansa şi esenţa vieţii. Numărul de telefon cu 5 de 7 în coadă s-a adjudecat pentru suma de 3,91 de milioane de yuani.