Nu mai pune griș la salata de icre. Ingredientul care le face mai aerate imediat

de: Amyra Garey
13 08. 2023

Salata de icre este unul dintre preparatele preferate ale românilor, nelipsită de lângă preparatele tradiționale, în special de sărbători. Unele bucătărese au rețele proprii de icre, însă nu toate știu cum să obțină cea mai bună compoziție.

Sfaturi pentru cea mai delicioasă salată de icre

Pe internet sunt diferite rețete de icre, în funcție de gusturi. Pentru a da o consistență ideală există un ingredient care sigur te va impresiona.

Se știe deja că unii dintre pașii de urmat sunt cei clasici, adică, trebuie să freci icrele cu ulei, însă asta nu e tot.

Gospodinele mai știu că cea mai gustoasă salată de icre este realizată cu miezul de pâine înmuiat sau grișul fiert, astfel, icrele devin mai pufoase și mai aerate, dacă alegi să freci icrele doar cu ulei, salata va fi mult mai densă.

Atenție la icrele din comerț proaspete, trebuie mai întâi să le separi membrana care le unește, apoi să le speli bine și să adaugi sare cât cuprinde.

Iar dacă ai făcut prea multe și nu se pot mânca în două-trei zile, ele se pot păstra la rece chiar și două-trei luni.

Cât timp păstrezi icrele în frigider. Detaliile de care trebuie să ții cont, imediat după ce achiziționezi icre.

Rețetă salată de icre cu pâine

Pentru cea mai bună salată de icre, ai nevoie de câteva ingrediente, puțină concentrare și dorința de a-ți bucura familia cu un preparat delicios! Ai nevoie de următoarele:

  • 100 g icre sărate;
  • miezul de la 2 felii medii de pâine;
  • 350 ml ulei de floarea soarelui;
  • 100 – 150 ml apă minerală;
  • o ceapă mică tocată fin;
  • zeamă de lămâie.

Cum se prepară

Ceapa se toacă mărunt, apoi se pregătește uleiul, dar și icrele pe care le vei pune direct de la frigider. Feliile de pâine se înmoaie în apă călduță, apoi trebuie stoarse pentru a elimina excesul de apă.

Într-un castron încăpător se plasează icrele sărate și miezul de pâine, apoi se mixează până ce amestecul devine omogen.

Treptat se încorporează uleiul măsurat în salata de icre. Un alt truc pentru cele mai gustoase icre este apa minerală. Adaugă 150-200 de ml de apă minerală, dacă vrei ca preparatul să fie și mai pufos!