Nu mai pune acest aliment în salată. Dr. Mihaela Bilic: „Efectele asupra siluetei sunt diferite”

de: Ioana Bucur
21 09. 2023

Acest fel de mâncare versatil și foarte simplu de preparat este aliatul de nădejde al celor care vor să dea jos kilogramele în exces. Cu toate astea, ascunde de multe ori o capcană. Află, din rândurile de mai jos, de ce nu ar mai trebui să pui un anumit aliment în salată. Ce recomandări face dr. Mihaela Bilic.

Salata – aliatul persoanelor care vor să slăbească

Există o multitudine de combinații, toate delicioase, este ușor de preparat, oferă senzația de sațietate și are, în general, puține calorii, ceea ce o transformă în aliat de nădejde în perioadele în care vrem să dăm jos kilogramele în plus.

Puțini știu însă că un ingredient nelipsit de cele mai multe ori din salate este, de fapt, o capcană, împiedicându-ne eforturile de a scădea în greutate, în condițiile în care este bogat în grăsimi și calorii.

Ce aliment nu ar mai trebui pus în salată

Alimentul pe care nu ar mai trebui să îl pui în salată este brânza, în special cea cumpărată din comerț, a cărei compoziție completă nu este cunoscută și care are un aport caloric ridicat. Semnalul de alarmă a fost tras de dr. Mihaela Bilic, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici nutriționiști din țară.

„Când mă uit la pachetele de brânză trase în țiplă, la 500 de grame, mi se pare ridicol, iar ăla de 100 nici nu poți să-l tai în două, este o felie mai grosuță.

Brânza este un fel de super-lapte, nu putem să-l mâncăm decât dacă la masa respectivă punem roșii și poate o feliuță subțire de pâine și gata, dar ni s-a dus rația de 300-400 de calorii și pare că nu am mâncat mare lucru”, a spus Mihaela Bilic.

Te-ar putea interesa și: Fructele care îngraşă. Mihaela Bilic trage un semnal de alarmă, mulţi români le consumă în cantităţi mari

Foto: Profimedia

Cum ne îngrășăm

Medicul a explicat și care este mecanismul prin care ne îngrășăm. Potrivit acesteia, kilogramele în plus sunt rezultatul multiplicării celulelor grase (adipocite) pe fondul unui consum excesiv de calorii care provin din grăsime și/sau carbohidrați.

”Un gram de grăsime are tot 9 calorii, indiferent dacă provine din ulei de floarea-soarelui, ulei de măsline, grăsime de pește, unt sau untură. Aportul caloric este identic, însă efectele asupra siluetei sunt diferite!

Care este mecanismul prin care ne îngrășăm? Kilogramele în plus sunt rezultatul multiplicării celulelor grase (adipocite) pe fondul unui consum excesiv de calorii care provin din grăsime și/sau carbohidrați. Cercetările recente arată că acizii grași din alimente au efecte diferite în stimularea adipogenezei, adică a producției de celule care acumulează grăsime de rezervă”, a explicat Mihaela Bilic.

Te-ar putea interesa și: Câte ingrediente trebuie să aibă un produs din comerţ pentru a fi sănătos. Mihaela Bilic: „Nu îl mai cumpăraţi”