Nu mai da bani pe soluții de curățare. Lista produselor esențiale, doar cu acestea poți igieniza totul
Când vine vorba de produse de curățenie, nu trebuie să construiești un arsenal din acestea. Câteva produse dacă deții, ești asigurată. În acest fel, nu ai nevoie nici de foarte mult spațiu de depozitare. Mai mult înseamnă mai puțin, mai ales dacă își ating scopul.
Lista produselor esențiale pentru sarcinile de curățenie
De obicei, când vine vorba de curățenie, nu ai nevoie de atât de multe produse pe cât crezi. Poți să le rezumi la doar cinci articole, potrivit profesioniștilor. Există multe produse care sunt multifuncționale și durabile, astfel încât acestea pot fi folosite pe mai multe suprafețe, oferind rezultate maxime.
Experții de la Tidy Lifestyle, Organized by Keli & Co și Spekless au dezvăluit care sunt singurele produse de care ai nevoie pentru a face curățenie în casă. Cu ajutorul lor vei menține spațiul mereu curat, precum și ordonat, fiindcă nu vor ocupa mult spațiu de depozitare.
„Când este diluat cu apă, oțetul devine o soluție excelentă pentru a spăla sticla, oglinda și oțelul”
Oțetul alb este primul produs de care ai nevoie. E o alternativă naturală și accesibilă ca preț pentru sarcinile de curățenie. A rămas, de-a lungul a zeci de ani, un produs de uz casnic de bază în gospodărie.
„Acest acid natural, antibacterian, care dizolvă depozitele minerale și petele poate chiar opri extinderea mucegaiului. Poate fi amestecat cu apă pentru a obține un spray universal sau folosit de sine stătător pentru pete dure și depunerile de calcar”, au explicat experții.
Oțetul distilat poate fi folosit la curățarea blaturilor, podelelor și a suprafețelor generale din locuință. Mirosul produsului este, de asemenea, mult mai plăcut decât al înălbitorului. Eficacitatea sa îl face o soluție de bază pentru eliminarea bacteriilor, germenilor și aromelor neplăcute.
„Când este diluat cu apă, oțetul devine o soluție excelentă pentru a spăla urme de pe sticlă, oglinzi și oțel inoxidabil”, au adăugat specialiștii în curățenie.
Ce material să folosești pentru a șterge suprafețele mari
Pentru a curăța suprafețe mari, este indicat să folosești lavete din microfibră în locul prosoapelor de hârtie. Ele prezintă fibre minuscule, mult mai mici decât părul uman, ceea ce înseamnă că pot capta praful și murdăria, toate fără a fi nevoie de substanțe chimice dure.
În plus, prosoapele din microfibră absorb rapid apa și se usucă rapid la aer datorită structurii lor unice. Sunt perfecte pentru curățarea blaturilor înainte sau după gătit, pentru îndepărtarea stropilor de apă de la chiuvetele din baie sau pentru scurgeri de urgență.
Aspiratorul, un obiect de curățenie de bază pentru fiecare gospodină
Pentru unii, poate părea evident, dar un aspirator este unul dintre gadgeturile moderne de curățare care nu ar trebui să lipsească din locuință. Investiția într-un aspirator de înaltă calitate este un pas esențial către menținerea unei case curate.
Capacitățile eficiente de îndepărtare a prafului vizează alergenii și resturile de pe covoare și podele, contribuind și la îmbunătățirea calității aerului din locuință.
„Bicarbonatul de sodiu joacă un rol crucial”
La fel ca oțetul distilat, bicarbonatul de sodiu este o altă sursă de curățare naturală care poate fi folosită în diferite zone ale locuinței ce trebuie igienizate.
„Bicarbonatul de sodiu joacă un rol crucial ca agent de deodorizare, neutralizând mirosurile în diverse locuri, inclusiv frigidere, covoare și tapițerie. Compoziția sa naturală îl face sigur pentru utilizare pe diferite suprafețe”, au precizat specialiștii în curățenie.
În timp ce cârpele din microfibră sunt grozave pentru curățarea prafului și la absorbția apei, vor apărea inevitabil momente când vei avea nevoie să igienizezi profund unele suprafețe. În astfel de cazuri devin utile scruberele sau bureții aspri.