Novak Djokovic stă 16 ore nemâncat în fiecare zi! De ce a luat decizia radicală
Novak Djokovic a suferit o înfrângere drastică duminică, în finala Roland Garros, scor 0-6, 2-6, 5-7, în fața lui Rafa Nadal. Rămâne cu 17 titluri de Grand Slam, în vreme ce rivalii săi sunt la egalitate. Rafael Nadal și Roger Federer au câte 20. Dar Nole este văzut drept cel mai în formă dintre, iar mulți sunt convinși că va reuși să treacă peste cei doi. Sârbul are un mod mai puțin prin care se menține în cele mai bune condiții. Stă 16 ore nemâncat în fiecare zi!
Novak Djokovic a explicat care sunt avantajele dietei sale, cunoscute ca Intermittent Fasting
Novak Djokovic a început să aibă acest plan inedit al meselor în urmă cu doi ani. După o discuție cu oamenii din staff-ul său, care l-au convins că i-ar putea aduce rezultate mai bune. Practic, sârbul are o fereastră de opt ore pe zi în care poate să mănânce fără restricții. Apoi stă timp de 16 ore fără să mănânce. Se numește intermittent fasting și este un regim alimentar din ce în ce mai la modă. Iar Djokovic este foarte mulțumit de rezultate.
„A sta 16 ore pe zi fără mâncare a contribuit la îmbunătățiri ale sistemului digestiv. Am un somn mai bun și mai multă energie în timpul zilei”, a explicat Novak Djokovic. Doctorul Dragan Ivanov, cel în a cărui emisiune a făcut Nole aceste dezvăluiri, a explicat și el care sunt avantajele.
„Dacă nu ingerăm nimic timp de 12 ore, creierul nostru caută rezerve de hrană. Găsește un microorganism, o bacterie patogenă, o distruge și o recicleaza. Creierul apoi găsește o celulă mutată care produce energie suplimentară din materiale descompuse. Corpul derivă combustibil suplimentar din celulele anterior disfuncționale”, a explicat doctor Ivanov.
Novak Djokovic a câștigat trei titluri de Grand Slam de când a trecut la Intermittent Fasting. Deși anul acesta s-au ținut doar trei dintre turneele majore. Iar de la US Open 2020 a fost descalificat.