Noul logo Dacia care te va băga în ceață total. Schimbarea e revoluționară pentru marcă
Grupul Renault este pus pe fapte mari, mai ales după ce prezenta noul SUV concept Dacia. În afară de design-ul total schimbat, care va fi regăsit în producția de serie, cel mai important aspect modificat este logo-ul. Tot conceptul vizual al viitorului logo Dacia a fost creat de proaspăta achiziție a companiei franceze, în persoana lui Miles Nürnberger.
Miles Nürnberger, noul designer șef pentru Dacia și Lada
Începând cu 1 septembrie 2021, Miles Nürnberger este noul șef de design pentru mărcile Dacia și Lada. Designerul se alătură, de asemenea, consiliului de administrație al mărcii românești a Grupului Renault, subordonându-se lui Denis Le Vot, director general al Dacia și Lada, și lui Laurens van den Acker, director de design și membru al Consiliului de Administrație al Grupului Renault.
„Suntem foarte bucuroși să îl primim pe Miles Nürnberger în echipa noastră într-un moment atât de important pentru Dacia. Miles este un designer renumit care a inspirat mulți oameni prin munca sa la Aston Martin.
Experiența și pasiunea sa pentru construirea unor mărci puternice prin design vor fi un atu pentru grupul nostru și ne vor ajuta să propulsăm Dacia în viitor.”, a declarat Laurens van den Acker.
Miles Nürnberger vine de la Aston Martin, marcă pentru care a condus designul din 2018 și pentru care lucrează din 2008. El a fost, în special, responsabil de designul DBX, primul Suv al Aston Martin, și de proiectul Valkyrie, precum și de revigorarea Lagonda ca filială 100% electrică, ilustrată de Vision Concept în versiuni berlină și Suv
Înainte de a se alătura Aston Martin Lagonda, Miles Nürnberger a făcut parte din echipa responsabilă cu designul exterior la Citroën. El a făcut primii pași în lumea designului auto la Lincoln Ford Motor Company. Născut în 1976, Miles a obținut o diplomă în design auto la Universitatea Coventry în 1998. În 2009, a câștigat premiul de design Concorso d’eleganza Villa d’Este cu conceptul One-77.
Revoluția de brand la Dacia Renault
Imediat după aducerea lui Miles Nürnberger la Dacia Renault, s-au văzut și primele modificări, odată cu prezentarea noului SUV concept Dacia Bigster. Noul Dacia Bigster este un SUV compact, mai lung decât SUV-ul Dacia Duster, cel mai bine vândut. Noul model va împărți aceeași platformă cu noile Dacia Logan și Sandero. Strategia grupului este de a reduce numărul de platforme utilizate pentru mărcile Dacia și Lada, care fac acum parte din aceeași unitate de afaceri, pentru o mai mare eficiență.
„Logotipul, o caracteristică principală a noii identități vizuale, emană o senzație imediată de robustețe și stabilitate. Forma literelor este intenționat minimalistă și reflectă caracterul minimalist și viclean al mărcii. Trăsăturile de închidere ale literelor „D” și „A” au fost eliminate, rămânând doar ceea ce este absolut necesar pentru a recunoaște literele. Literele „C” și „D” sunt imagini în oglindă, subliniind dorința de a dezvolta un limbaj vizual simplu și geometric.
Liniile geometrice ale logotipului dau o senzație de mișcare mecanică lanțului de litere. Emblema derivă din logo, cu linii simple și curate, care arată apropierea dintre „D” și „C”, ca niște verigi perfect simetrice ale unui lanț care sunt unite într-o legătură puternică și coerentă.”, spune Renault în prezentarea noului design vizual.
În afară de designe-ul interior și exterior, ceea ce a captat atenția este noul logo Dacia propus de gigantul francez, odată cu prezentarea viitorului model de Dacia Bigster. Noul logo are Dacia cu majuscule, iar pe noua emblemă se citește pur și simplu DC într-un mod simetric ciudat de satisfăcător. Logo-ul reimaginat a fost încorporat pe pragurile laterale la conceptul Bigster, ceea ce a atras atenția în piață.
Robustețe și stabilitate
Dacia dorește ca noul logo să emane robustețe și stabilitate, iar caracterul său simplist să comunice faptul că această marcă se concentrează pe lucrurile esențiale. Filozofia sa de bază este aceea de a fi un brand de valoare. Acesta este cazul nu numai cu actuala gamă Sandero, Sandero Stepway, Logan și Duster, ci și cu noul supermini Dacia Spring, una dintre cele mai accesibile mașini electrice din lume.
Noua identitate a mărcii a fots deja implementată începând cu iunie 2021, prin site-uri, publicitate și broșuri specifice mărcii, urmate la începutul anului 2022 de dealeri, în timp ce vehiculele vor avea noul logo și emblemă în a doua jumătate a anului 2022. Potrivit anunțului, primul model care va purta noua emblemă va fi prezentat în a doua jumătate a anului 2022. Acesta ar putea fi viitorul C-SUV al Dacia, anticipat de conceptul Bigster.