Noua pensie de care românii pot avea parte. Din 22 martie 2022 a intrat în vigoare

de: Bișinicu Andreea
18 04. 2022

Vești importante pentru români. Cetățenii României vor avea parte de un nou tip de pensie, anume cea paneuropeană. Actul de naștere al noii pensii a intrat în vigoare începând cu data de 22 martie. Ce presupune Regulamentul UE privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale (PEPP)

Ce pensie nouă vor primi românii

Regulamentul UE privind Produsul Paneuropean de Pensii Personale reprezintă o nouă formă de pensie pusă la dispoziţia cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene.

Noul produs este opțional, iar românii care se pot bucura de el sunt cei care plănuiesc să îşi economisească banii pentru viitor.

PEPP este separat de sistemul public de pensii din ţările membre UE şi de sistemele de pensii private din respectivele ţări membre, conform celor de la Adevărul.

„Într-o Europă în care piaţa muncii a depăşit de mult timp graniţele ţărilor UE, un sistem de pensii comun vine ca un lucru firesc. Pentru România, ţară care are în jur de 5 milioane de cetăţeni care lucrează în afara ţării, acest sistem s-ar putea dovedi cu atât mai util.

Este încă prea devreme pentru a ne pronunţa asupra eficienţei sistemului, dar totuşi reprezintă o iniţiativă bună, utilă celor care vor să economisească pe termen lung, indiferent de ţara membră UE unde lucrează.”, a declarat Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, conform sursei citate anterior.

PEPP este un produs de pensii portabil, datorită faptului că permite schimbarea reşedinţei participantului la PEPP într-un alt stat membru, fără ca acesta să fie nevoit să schimbe furnizorul de PEPP.

Cetăţenii români care lucrează în România vor putea investi în PEPP

Prin intermediul acestui nou tip de pensie, cetăţenii Uniunii Europene vor putea să trăiască şi să muncească în alt stat membru decât țara lor de baștină sau cea a cărei cetăţenie o dețin.

Pentru a putea fi oferite pe piaţă, PEPP vor parcurge un proces de înregistrare în care vor fi implicate autorităţi naţionale din statele membre ale Uniunii Europene, dar şi Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA).

„Odată finalizat procesul de verificare în vederea înregistrării unui PEPP, EIOPA va înscrie respectivul produs în registrul public central al PEPP care pot fi furnizate şi distribuite pe teritoriul Uniunii Europene.

Respectivul registru va menţiona şi informaţii referitoare la furnizorii de PEPP, precum şi lista statelor membre în care respectivul PEPP este distribuit.

Cetăţenii români care lucrează în România vor putea investi în PEPP care vor fi prevăzute în registrul public central mai sus menţionat şi care vor fi distribuite pe teritoriul României.

De asemenea, cetăţenii români care lucrează în alte state membre ale Uniunii Europene vor putea investi în PEPP distribuite pe teritoriul respectivelor state, urmând ca, la întoarcerea în România, să poată solicita furnizorului respectivului PEPP deschiderea unui subcont pentru România.”, notează cei de la Antena 3.