Noua organizare a PSD, după ce Dragnea a ajuns la pușcărie. Cine compune conducerea partidului
Noua organizare a PSD, după ce Dragnea a ajuns la pușcărie, a fost făcută în grabă și, deocamdată, incomplet. Condamnarea lui Dragnea a fost lovitură grea pentru social democrați și tot greul atârnă acum pe umerii Vioricăi Dăncilă.
Liviu Dragnea avea două funcții importante: de președinte al celui mai mare partid din România și de președinte al Camerei Deputaților. Căderea lui a însemnat un seism pentru PSD, dar și pentru Parlament (o parte, cel puțin), iar dacă situația nu se gestionează rapid și echilibrat, consecințele pot fi mai nefaste decât pare.
Epoca post-Dragnea a început
A doua zi după condamnarea la închisoare a lui Dragnea, premierul Viorica Dăncilă a purtat mai multe discuții în cadrul Biroului Permanent Național cu membrii importanți ai partidului, pentru a face propuneri de interimari pentru funcțiile vacante.
„Am avut azi Biroul Permanent Naţional, întâlniri cu grupurile PSD. Discuţiile s-au purtat pe rezultatul alegerilor. Am înţeles cu toţii semnificaţia votului şi am dispus să avem o analiză în partid, să vedem care sunt greşelile pe care le-am făcut. Am hotărât ca funcţia de preşedinte executiv să fie ocupată de Paul Stănescu, Biroul Permanent Naţional să se întâlnască în fiecare luni a săptămânii, iar CEx să se întrunească o dată pe lună”, a declarat Viorica Dăncilă.
De asemenea, ea dorește ca la ședințele viitoare ale CEx PSD să participe și miniștrii, ca să existe o mai bună comunicare între partid și Guvern.
„Este o perioadă dificilă şi să putem să ne apropiem de cetăţeni, să vorbim dspre soluţiile pe care le putem oferi economic şi social. Am ascultat punctul de vedere al deputaţilro şi senatorilor. Consider că acesta este modul în care trebuie să procedăm să ascultăm fiecare deputat şi senator pentru a avea o concluzie care să fie pliată pe ceea ce vor cetăţenii.”
Care este noua organizare a PSD
Astfel, după cum am mai menționat, noul președinte executiv al partidului va fi Paul Stănescu, fostul semnatar al scrisorii din septembrie 2018, în care se cerea demisia lui Liviu Dragnea din cele două funcții pe care le avea. Printre semnatari se mai numărau Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu.
În ceea ce privește conducerea Camerei Deputaților, Dăncilă a numit-o ca președinte interimar pe Carmen Mihălcescu, după cum a anunțat Olguța Vasilescu.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ALDE va avea o propunere comună cu cea a PSD, evident.
Între timp, pe la ora 18:40, opoziția formată din USR-PLUS, PNL și PMP a anunțat că vor numi aceeași persoană pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. Astfel, această propunere este Raluca Turcan.