Noua furtună care se formează acum în Europa. Când ajunge în România, detalii de la ANM

de: Daoud Andra
01 10. 2024

După ce ciclonul Ashley a traversat România, un nou val de aer rece ar urma să ajungă deasupra țării noastre. Meteorologii au emis prognoza pentru următoarea perioadă și au spus la ce să ne așteptăm, din punct de vedere al vremii.

Cum va fi vremea, în perioada următoare

Ciclonul Ashley a adus avertizări de tip cod galben și cod portocaliu de precipitații și inundații în țara noastră. După ploile de duminică și luni, vremea pare să se stabilizeze, iar temperaturile mai urcă puțin, ajungând la cele normale pentru această perioadă. Meteorologii au emis o prognoză pentru perioada următoare și, potrivit acesteia, vremea se va mai încălzi puțin, însă nu scăpăm complet de precipitații, cel puțin nu pe parcursul acestei săptămâni.

”Chiar dacă de miercuri, joi, vom avea o ameliorare, este posibil ca la finalul săptămânii din nou să vorbim de precipitații și de un regim pluviometric, pentru că observăm câmpul precipitațiilor cu deplasare în țara noastră în continuare. Deci o săptămână de la 30 septembrie până în jurul datei de 6 octombrie bogată în precipații. Este posibil, cum arată datele, săptămâna viitoare să vorbim de un excedent de precipitații în special în jumătatea estică a țării”, a declarat Elena Mateescu, șefa ANM, într-o intervenție la TV.

Val de aer rece în Europa

Ciclonul Ashley nu este singurul fenomen meteo anticipat de specialiști în această perioadă. În apropiere de Europa, meteorologii au identificat mai multe formațiuni ciclonice, mase de aer rece care urmează să traverseze continentul în perioada următoare.

”Deasupra Oceanul Atlantic, în apropierea continentului european, există într-adevăr formațiuni ciclonice. Niciuna dintre ele nu se numește Ashley. Aceste formațiuni ciclonice vor evolua cu precipitații spre Europa Centrală. În spatele lor vine o masă de aer foarte rece (sau mult mai rece decât până acum) sau o pătrundere de aer polar, cum a fost în cazul ciclonului Boris, dar fenomenele sunt mai puțin severe decât au fost la Boris.

În urma acestei pătrunderi de aer foarte rece se activează condițiile de formare a cicloanelor în bazinul Mării Mediterane și în bazinul Mării Negre, pe măsură ce această masă de aer foarte rece avansează spre noi. Influența pe care o așteptăm noi începând de vineri este, pe de o parte cea a aerului polar și, pe de altă parte, a cicloanelor care urmează să se formeze în bazinul Marii Mediterane și în bazinul Mării Negre”, a explicat, pentru Adevărul, Florinela Georgescu.

După ce vom scăpa de aceste fenomene meteo, vremea se va mai încălzi, spun meteorologii. După jumătatea lunii octombrie, temperaturile vor urca în majoritatea regiunilor, ajungând la valori mai mari decât cele normale pentru această perioadă.