Note BAC 2020. Ce note a primit elevul care și-a ironizat profesoara de desen

de: Alexandra Chivu
03 07. 2020

A riscat exmatricularea, în 2018, din cauză că și-a ironizat profesoarea de desen pe Internet. S-a ales, totuși, cu nota doi la purtare, iar zilele trecute a dat BAC-ul, moment în care pare că a dat tot ce a avut mai bun, căci și-a uimit profesorii cu rezultatele obținute.

Elevul care și-a ironizat profesoara de desen a făcut figură bună la BAC. Ce note a primit

A fost scandal uriaș la colegiul ”Bogdan Petriceicu Hașdeu”, din Buzău, în anul 2018, după ce un elev de clasa a XI-a a fost la un pas de a fi exmatriculat în urma exprimării opiniei, pe un grup de socializare, despre profesoara de desen. Acesta a postat un videoclip în care femeia, îmbrăcată sumar, interpretează o melodie și dansează lasciv. Cea în cauză s-a simțit lezată și a cerut consiliului profesoral exmatricularea tânărului, care prin gestul său a generat un lung șir de comentarii. Băiatul primise, în urmă cu trei săptămâni, nota trei din partea sa.

„Colegiul Bogdan Petriceicu Haşdeu este liceul în care este interzisă purtarea bărbii și a părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minți ale sistemului de învățământ, această struțo-cămilă a artei, care se zbate între vocația de a cânta și de a desena”, a comentat el.

Judecătorii Tribunalului Buzău au anulat deciziile conducerii Colegiului Naţional B.P. Hasdeu de sancţionare a elevului, cel din urmă alegându-se doar cu nota doi la purtare. Prin aceeaşi hotărâre a instanţei, conducerea liceului buzoian a fost obligată la plata a 200 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, către reclamant.

Băiatul a a obținut media 8,76 după ce a luat la istorie nota 9,55, la psihologie 8,75, iar la limba și literatura română nota 8. Potrivit mamei sale, el nu a făcut nicio oră de meditație pentru a trece examenul maturității.