Cine sunt noii miniștri intermari de la Dezvoltare și Transporturi

de: Diana Radu
07 01. 2019

Viorica Dăncilă, Premierul României a transmis, pe data de 7 ianuarie, președintelui Klaus Iohannis propunerile de desemnare a miniștrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor și Dezvoltării Regionale. Cine sunt miniștrii propuși de Dăncilă.

Astfel, conform unui comunicat al palatului Victoria, Rovana Plumb, Ministrul Fondurilor Europene este propusă pentru asigurarea interimatului la ministerul Transporturilor. Iar Eugen Teodorovici, Ministrul Finanțelor Publice este propus pentru preluarea interimatului la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, potrivit Digi24.

Cele două funcții au devenit vacante, după ce Klaus Iohannis a semnat decretele prin care a luat act de demisia celor doi foști titulari, Lucian Șova, respectiv Paul Stănescu. Șeful statului nu a fost însă de acord cu nominalizarea lui Mircea Drăghici la Transporturi și Lia Olguța Vasilescu la Dezvoltare Regională, propuneri pe care i le înaintase premierul Viorica Dăncilă.

„Premierul Viorica Dăncilă a transmis astăzi preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de desemnare a miniştrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, astfel încât să fie asigurată continuitatea activităţii în cele două domenii. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, este propus pentru asigurarea interimatului la Ministerul Transporturilor, iar ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, este propus pentru preluarea interimatului la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice”, anunţă Guvernul.

Guvernul precizează că aşteaptă în continuare motivarea preşedintelui României cu privire la refuzul pentru propunerile înaintate anterior de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, aşa cum prevede Constituţia României şi cum precizează deciziile Curţii Constituţionale.

„Am propus desemnarea miniştrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi şi Dezvoltare, portofolii-cheie în derularea unor proiecte importante de investiţii. Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluţii definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcţii”, a subliniat Viorica Dăncilă, Prim-ministrul.

De asemnea, Guvernul menţionează că îşi înţelege pe deplin responsabilităţile guvernării şi cele ce decurg ca urmare a preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Și că primul pas este stabilirea unor miniștri pentru dezvoltare și transport.

„Pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare este nevoie de implicarea deplină a tuturor membrilor Cabinetului, atât în cadrul şedinţelor de Guvern, cât şi în activitatea fiecărui ministru, în domeniul său de activitate, cu efecte concrete pentru români, precum plata salariilor şi asigurarea continuităţii activităţii. Totodată, este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămâna la Bucureşti, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuţii depline în exercitarea funcţiilor”, arată Executivul.