Noi vești despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu. „La fel de rea!”
Doctorii vin cu informații de ultimă oră despre starea în care se află iubitul artist Mihai Constantinescu. Amintim că acesta a ajuns la spital pe 13 mai, după ce a suferit un stop cardio-respirator.
Mihai Constantinescu, ținut în viață de aparate
Surse medicale confirmă faptul că artistul se află în continuare internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din Capitală. Acesta este într-o stare extrem de delicată, fiind ținut doar de aparate. Surse medicale au precizat, pentru Mediafax, că „e în stare gravă, la fel de rea, înţeleg că vegetativă. Încă e ţinut pe aparate. (…) E staţionar acum, starea sa nu a evoluat nici în bine, nici în rău”.
Mihai Constantinescu a fost adus de urgență la Spitalul Floreasca pe data de 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator, iar, de mai bine de trei săptămâni, se luptă să trăiască. Compozitorul era cunoscut de mai multă vreme cu probleme cardiace.
„Să nu-l deconecteze medicii de la aparate!”
Medicii au fost, până acum, extrem de rezervați în privința stării de sănătate în care se află artistul. Simona Secrier, soția lui Mihai Constantinescu, a declarat că nu are la cunoștință multe detalii despre viitoarea evoluție a interpretului. „Situaţia este gravă. Să ne ajute Dumnezeu! Nu pot spune nimic altceva decât că sper şi mă rog”. Specialiștii care au asistat la cele trei stopuri cardio-respiratorii pe care le-a avut acesta i-au transmis Simonei că are șanse mici de supraviețuire, propunându-i să-l deconecteze de la aparate.
Soția lui Constantinescu a refuzat vehement această opțiune de a-i ușura soarta. “Nu suntem singuri niciodată… Întotdeauna suntem cu Dumnezeu ?❤️”, „Să nu-l deconecteze de la aparate!!!”, au fost câteva din mesajele internauților. Încă din anul 2008, Mihai Constantinescu se luptă cu problemele cardiace, probleme care pare că-și vor găsi, în viitorul apropiat, un deznodământ. Fanii se roagă acum pentru artist și speră la o minune.