Noi simptome ale pacienților infectați cu coronavirus. Creierul ar putea fi afectat grav

de: Ana Chivu
25 05. 2020

Spcecialiștii indică noi simptome în cazul bolnavilor cu coronavirus. Creierul ar putea fi și el afectat de virus. Ce arată studiile și care sunt primele păreri ale medicilor din toată lume?

Noi simptome observate la pacienții cu SARS-Cov-2

Noul coronavirus îi îngrijoreză extrem de tare pe specialiști. Deși cercetătorii credeau că sunt aproape de a descoperi în întregime secretele virusului care a făcut milioane de victime la nivel mondial, nu este așa. Din păcate, efectele sale asupra corpului nu se limitează doar la plămâni, doctorii aflând recent că ținta sa este și creierul. Medicii din mai multe țări susțin că pacienții au indicat forme severe de COVID-19 alături de stări de confuzie, delir sau agitație, conform ABC News. Un pacient în vârstă de 50 de ani, internat la spital după ce a fost găsit confuz, agitat și incoerent, a fost primul semn de întrebare al doctorilor. Specialiștii au crezut inițial că are meningită, tocmai pentru că nu indica simptomele respiratorii specifice știute până acum.

Supriza tuturor a fost atunci când bărbatul a ieșit pozitiv la testul pentru coronavirus. Acesta și-a pierdut orice legătură cu realitatea, nefiind capabil să spună nici măcar cine este sau unde se află, iar mai apoi a început să aibă simptomele comune de coronavirus. Dr. Lorenzo Norris, decan asociat la Facultatea de Medicină de la George Washington University, crede că acesta este un semnal de-a dreptul îngrijorător, pentru că nimeni nu înțelege pe deplin de ce virusul afectează și creierul.

Noi simptome ale pacienților cu coronavirus. Creierul ar putea fi și el afectat

Ce indică studiile?

Confuzia doctorilor a fost mai mare atunci când și unii pacienți mai tineri au dat semne de conștiență alternată, în timp ce alții se confruntă cu asta mai târziu, în timpul spitalizării. Un studiu din Wuhan a arătat că mai mult de o treime din bolnavi au prezentat simptome neurologice, iar cercetătorii din Franța susțin că au sesizat prezența agitației și a episoadelor de delir în rândul a două treimi dintre cei infectați cu coronavirus.