Noi scumpiri în România pentru fructe și legume?! Criza care poate schimba prețurile

Noi scumpiri în România pentru fructe și legume?! Criza care poate schimba prețurile

Specialiștii în agricultură avertizează că recolta la nivel mondial ar putea fi compromisă în 2022. Organizația pentru Alimentație și Agricultură a transmis că stocurile de îngrășăminte s-au redus, iar prețurile lor au crescut din cauza scumpirii gazelor. Pe cale de consecință, criza îngrășămintelor chimice ar putea provoca noi scumpiri ale fructelor, legumelor și cerealelor. Mai multe detalii, în continuare.

Noi scumpiri în România pentru fructe și legume?

Organizația pentru Alimentație și Agricultură se teme că recoltele la nivel mondial ar putea fi compromise în 2022 din cauza stocurilor de îngrășăminte reduse din cauza creșterii prețului gazelor. Atât de semnificativ sunt reduse la nivel mondial stocurile de îngrășăminte artificiale, încât specialiștii prevăd o scumpire a acestora.

Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite anunță o „producţie alimentară semnificativ redusă pentru anul 2022“. Prin urmare, ne putem aștepta la o scumpire a alimentelor în acest an.

„Din cauza ofertei limitate şi a costurilor ridicate ale îngrăşămintelor artificiale, în 2022 vom avea mai puţin îngrăşământ decât înainte“, a declarat Josef Schmidhuber, director adjunct al Diviziei Piaţă şi Comerţ.

„Dacă vremea devine nefavorabilă, va trebui să luăm în calcul o scădere vizibilă a producţiei de alimente“, mai avertizează directorul.

Citește și: Crizele care vor lovi România în 2022. Mare atenție în aceste domenii, unde trebuie să fie oamenii precauți

Criza care poate schimba prețurile

Prețurile îngrășămintelor artificiale au crescut vertiginos ca urmare a creșterii puternice a prețului gazelor naturale. În noiembrie 2021, carbamida costa, de exemplu, cu 3,5 ori mai mult decât la sfârşitul anului 2020.

„Cu aceste preţuri mari la gaze nu mai merită să produci îngrăşământ“, a spus Schmidhuber pentru spiegel.de. „Şi astfel hrana vegetală devine din ce în ce mai rară la nivel mondial şi mai scumpă în supermarketuri“.

În decurs de o lună, cei mai mari exportatori de îngrășăminte cu azot la nivel mondial, Rusia și China, au redus exporturile cu 30-40%. La rândul său, Maroc, cel mai important exportator de îngrășăminte fosfatice, și-a redus semnificativ exporturile.

În ceea ce privește situația Germaniei, Schmidhuber se așteaptă „doar“ la scumpirea prețurilor la alimente. În țările mai sărace însă, printre care și România, există riscul ca recoltele să fie compromise, întrucât unii fermieri se găsesc în imposibilitatea de a-și mai permite să cumpere îngrășăminte.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI