Ninge ca-n povești în București la mijloc de noiembrie. Experții ANM au anunțat prognoza pentru zilele următoare
În București, dar și în alte zone din țară a căzut deja prima ninsoare. Chiar dacă nu am ajuns încă nici la jumătatea lunii noiembrie, temperaturile scăzute au făcut ca primii fulgi de nea să își facă simțită prezența mai devreme decât de obicei.
Prima ninsoare în București
Zăpada a venit mai devreme anul acesta în București, dar și în alte zone din țară. Chiar dacă din punct de vedere calendaristic încă este toamnă, prima zăpadă din acest sezon a căzut deja. Temperaturile scăzute au făcut ca ploaia să se transforme în lapoviță și apoi în ninsoare, marți dimineață. Primii fulgi de nea erau așteptați la finalul acestei săptămâni, însă au venit mai repede decât prognozau specialiștii.
”A fost făcută o prognoză specială pentru zona municipiului București, unde era spus faptul că în această dimineață există posibilitatea și apariției lapoviței sau a primilor fulgi de zăpadă printre ploaie, așa s-a întâmplat. Și în orele următoare va mai continua la București.
Pe parcursul acestei zilei vom mai avea parte de precipitații, în principal ploaie, dar acum, în orele următoare, putem avea în continuare această lapoviță și ninsoare, puțin probabil să se depună, pentru că temperaturile rămân pozitive undeva pe la 4-5 grade Celsius astăzi, 1-2 grade Celsius la noapte.
Deci clar că nu vine iarna în Capitală, mai ales că săptămâna viitoare o să vedem că nu numai în București, dar în mare parte din țară, o să urmeze o încălzire a vremii după această perioadă cu vreme mai rece”, a explicat meteorologul Mihai Timu, într-o intervenție la Digi24.
La munte s-a așternut deja prima zăpadă
Dacă în București vorbim despre o ninsoare slabă cantitativ, în zonele montane s-a așternut deja prima zăpadă încă din weekend. Pentru zona Carpaților Meridionali este în vigoare un cod galben de ninsori.
”Pe parcursul zilei de astăzi rămâne valabil până diseară codul galben de ninsori pentru zona Carpaților Meridionali, mai ales la altitudini de peste 1000-1.200m pentru că acolo local și temporar va mai ninge și cu siguranță până diseară o să mai crească stratul de zăpadă. Acolo într-adevăr se va circula în condiții de iarnă, deci cei care tranzitează țara dinspre sud către centrul sau invers trebuie să fie echipați corespunzător, după care urmează o ameliorare a vremii.
La noapte, deja ninsorile se restrâng acolo, se duc către zona de nord a Carpaților Orientali, dar vor fi și acolo, în general, slabe cantitativ, deci este un scurt episod de iarnă. Este adevărat că rămânem cu această vreme rece până spre finalul săptămânii, după care de duminica, dar mai ales săptămâna viitoare, o să urmeze o încălzire a vremii”, a mai spus specialistul, potrivit sursei menționate.
Meteorologii anunță că precipitațiile se vor menține până spre finalul săptămânii, după care vremea se va mai îndrepta. În weekend vor fi condiții de ceață dimineața, dar precipitațiile vor fi mai slabe cantitativ.