Nicușor Dan, anunț trist în toiul nopții. Rugăciunile Gabrielei Firea s-au adeverit: „Din păcate, preluarea mandatului meu va mai întârzia”

Nicușor Dan, anunț trist în toiul nopții. Rugăciunile Gabrielei Firea s-au adeverit: "Din păcate, preluarea mandatului meu va mai întârzia" Sursă foto: Inquam Photos/Sabin Cirstoveanu

Veste proastă din partea viitorului primar al Capitalei. Deși Nicușor Dan își anunțase cu mare entuziasm preluarea mandatului în cursul zilei de vineri, planurile acestuia au fost date peste cap. În cursul serii de miercuri, Nicușor Dan a venit cu un anunț neașteptat. Acesta va putea ocupa funcția de primar cu câteva zile de întâziere.

Care sunt motivele pentru care Nicușor Dan mai întârzie la PMB

Chiar dacă Primăria Capitalei are nevoie urgentă de un primar în funcție, mandatul lui Nicușor Dan mai are câteva zile de așteptat, din cauza unor probleme administrative. Ieri seară, acesta a anunțat că din păcate, potrivit Codului administrativ, edilul general trebuie să preia mandatul în același timp cu Consiliul General, care nu a fost validat deocamdată de instanță.

Din cauza unor neînețelegeri că dosarul a fost trimis pentru validare la Judecătoria Sectorului 1, în loc de Tribunalul București, procedura va mai întârzia maximum zece zile, potrivit mesajului transmis de viitorul primar pe Facebook.

“Din păcate preluarea mandatului meu va mai întârzia 7-10 zile, ceea ce nu e deloc bine din perspectiva crizei medicale în care ne aflăm. Iată explicația: Codul Administrativ spune că Primarul General își preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General.

Și Primarul și Consiliul trebuie validați anterior de instanță. Codul Administrativ are o formulare ușor neclară asupra instanței competente pentru București: primarul și consiliul sunt validați de judecătoria în raza căreia se află circumscripția în care au avut loc alegeri.

Tribunalul București a validat mandatul meu acum câteva zile, apreciind că, întrucât nicio judecătorie de sector nu acoperă circumscripția București, competent este Tribunalul București. Azi însă, printr-un alt complet, Tribunalul București a trimis dosarul de validare a consilierilor generali la Judecătoria Sector 1. După motivare (peste 1-2 zile), dosarul va ajunge la Judecătoria Sector 1.

Probabil Judecătoria va trimite la Tribunal. Se va constata conflict de competență și dosarul va ajunge la Curtea de Apel, care va trimite la Tribunal. După asta vom mai aștepta două zile pentru un eventual apel”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Ce a anunțat cu câteva zile în urmă Nicușor Dan

În cursul serii de luni, viitorul Primar General al Capitalei anunța bucureștenii că vineri va prelua mandatul pentru Primăria București, explicând că, deja a început să-și pregătească primele zile pentru a prelua în formă noua funcție. Acesta a transmis că vor fi probleme grele de rezolvat, precum gestionarea pandemiei de coronavirus și problema termoficării.

„Foarte probabil vineri voi fi învestit primar general. Alegerile s-au terminat de două săptămâni, am început să îmi pregătesc primele zile pentru primărie. O să fie nişte probleme grele – o să fie problema financiară, o să fie coronavirusul, problema termoficării – astea cele urgente şi mai sunt multe altele”, a afirmat Nicuşor Dan, luni seară, la B1 TV, transmite Agerpres.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI