Nici în filme nu vezi așa ceva! Ce și-a putut construi un brăilean în fața ușii de la apartament

de: Filon Stan
06 06. 2020

O fotografie s-a viralizat pe Internet, după ce un brăilean a ridicat o construcție demnă de filmele cu …buget extrem de redus! Chiar dacă stă la bloc, la cine știe ce etaj, brăileanul nostru nu se simțea în siguranță sau poate cineva îi tot fura papucii, așa că s-a hotărât să înceapă construcția.

Un brăilean și-a făcut un mini-hol în fața ușii de la apartament

A măsurat de mai multe ori, ca să fie sigur că spațiul îi ajunge, după care a chemat, se pare, o firmă specializată, care i-a făcut construcția după cum a dorit clientul. Bărbatul și-a construit un mini-hol din termopan în fața ușii de la intrarea în apartament, scrie ciao.ro.

Chiar dacă sună a banc, vă asigurăm că nu este așa, iar poza din Galeria Foto stă mărturie ingeniozității bărbatului din Brăila. Spre norocul său, ușa de la mini-holul de termopan se deschide spre exterior, pe când cea de la apartament se deschide spre interior, evitând astfel să fie prins între uși. Totuși, construcția a fost făcută cu cap.

Un brăilean și-a făcut un mini-hol în fața ușii de la apartament

Brăileanu nu a făcut rabat de la calitate, chiar dacă l-a costat în plus

Dn câte se poate vedea cu ochiul liber, brăileanul nu s-a uitat deloc la bani, deoarece putea să facă mini-holul de termopan înalt cât ușa, însă el a plătit în plus și a ridicat construcția de termopan până sus de tot, în tavanul scării de bloc.