Nichita Stănescu. 89 de ani de la nașterea marelui poet care a reușit să se vindece de paralizie

31 martie este una dintre cele mai importante date din literatura română. În urmă cu 89 de ani se năștea marele poet Nichita Stănescu. S-a stins din viață la doar 50 de ani, iar dispariția sa prematură a lăsat un gol imens în cultura română și în inimile iubitorilor de poezie. Însă poeții nu mor niciodată, cu atât mai puțin Nichita Stănescu, ale cărui opere pline de emoție bucură în continuare sufletele cititorilor.

89 de ani de la nașterea marelui poet Nichita Stănescu

Nichita Hristea Stănescu este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori ai literaturii române. S-a născut pe 31 martie 1933 în Ploiești, România. Între anii 1944- 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel”, transformat ulterior în „Mihai Viteazul”, din Ploiești, iar în perioada 1952 – 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București.

S-a căsătorit în primul an al facultății cu Magdalena Petrescu, marea sa dragoste din adolescenţă, însă după numai un an cei doi se despart. În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din dragostea căreia poetul se va inspira pentru tema volumului „O viziune a sentimentelor”.

Ulterior, inima marelui poet a început să bată pentru poeta și autoarea Gabriela Melinescu. Cei doi se vor inspira reciproc în scrierea și construirea universurilor abstracte. Însă și această relație a fost sortită eșecului. Din cauza proceselor intantate de Doinea Ciurea, Gabriela Melinescu renunță la relație și alege să plece în Suedia la Stockholm, unde se căsătorește cu un editor.

„ Am avut și eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului. Faptul că ne iubeam ca disperații și eram în stare de orice unul pentru altul a făcut din relația mea cu Gabriela o poveste de dragoste. Ce a existat însă între mine și Gabriela s-a dovedit a fi unic. Doamne, ce frumos era, de ce a trebuit să se termine? … De ce a ars totul atât de repede?“, spunea cu regret poetul Nichita Stănescu despre Gabriela Melinescu.

Spre sfâșitul vieții, în 1982, se căsătorește cu Todoriţa (Dora) Tărâţă. Cei doi se cunoscuseră pe când Nichita Stănescu avea 45 de ani, iar primele sale cuvinte atunci când a vazut-o au fost „ești a mea”. Dora a rămas alături de mare poet român până în ultima clipă a vieții sale.

Nichita Stănescu a fost pentru o scurtă perioadă de timp corector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare, unde director era Zaharia Stancu. La un deceniu distanță a fost numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu. Tot în 1969 obține pentru ultima dată în cariera sa de scriitor Premiul Uniunii Scriitorilor.

Un an mai târziu devine redactor-şef adjunct la „România literară”, revistă coordonată de Nicolae Breban. I se atribuie, de asemenea, premiul internaţional Johann Gottfried von Herder.

Primele semne ale bolii hepatice

În timpul cutremurului din 1977, Nichita Stănescu încearcă să își salveze bunul prieten, pe Nicoale Ștefănescu, însă acțiunea sa a fost în zadar. Nichita a fost lovit de un zid care s-a prăbușit în urma cutremurului, paralizându-i partea stângă. A reușit însă miraculos să își revină, dar a rămas cu câteva sechele.

În vara aceluiași an s-a împrietenit cu poetul Ștefan Augustin Doinaș, care a precizat ulterior că atunci când s-au cunoscut Nichita Stănescu deja era dependent de alcool. În august 1981 are prima criză hepatică și se internează la spitalul Fundeni din Capitală. Și-a ascuns după externare problemele de sănătate față de cei apropiați, iar medicii erau uimiți de rezistența sa în fața bolii.

La 31 martie 1983, la împlinirea vârstei de 50 de ani, poetul are parte de o sărbătorire națională. În timpul unei călătorii în Iugoslavia suferă o criză puternică, fapt ce a necesitat intervenția de urgență a medicilor.

Ultimele sale cuvinte…

Pe 12 decembrie are o nouă criză și a fost transportat de urgență la spitalul Fundeni. Iar pe 13 decembrie 1983 se stinge din viață. Ultimele cuvinte ale poetului au fost : „Respir, doctore, respir”.

Pe 15 decembrie a fost înmormântat la cimitirul Bellu din București, iar în 1990 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.

Nichita Stănescu a scris în întreaga sa carieră, peste 600 de poezii. Printre cele mai cunoscute sunt: „Leoaică tânără iubirea”, „Ploaie în luna lui marte”, „Emoție de toamnă”, „Ce bine că ești”.

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul? – poem, Nichita Stănescu.

Citește și: „15 citate ale marilor scriitori români, valabile și astăzi : Eminescu, Bacovia sau Nichita Stănescu”