Nelu Tătaru, veste șoc pentru români: „Este posibil ca de săptămânile viitoare să trecem toți asimptomaticii la domiciliu”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a dat previziuni sumbre despre ce s-ar putea întâmpla în următoarea perioadă cu anumiți români. Fiind întrebat despre recomandarea Organizației Mondială a Sănătății cu privire la izolarea la domiciliu a persoanelor asimptomatice, acesta a fost foarte deschis, susținând chiar că ar putea fi o variantă bună.
Spațiile de carantină, destinate persoanelor fără posibilitatea de izolare la domiciliu
Nelu Tătaru a menționat faptul că, inițial, locurile de carantină au fost instituite pentru persoanele care nu aveau condiții de izolare la domiciliu. Ministrul Sănătății explică planul la care autoritățile se gândesc pentru viitorul apropiat. În ciuda relaxării restricțiilor, numărul cazurilor de pacienți infectați nu este de neglijat. Momentan nu se știe sursa exactă a infectărilor, dar există aștepări cu privire la ocuparea spitalelor suport destinate pacienților cu afecțiuni medii și grave de COVID-19.
“Urmăream acest lucru încă de acum patru săptămâni în contextul în care creștea numărul de cazuri. Gândind că atunci când avem (n.r. o ocupare de) 40-50% la nivelul spitalelor suport, deci cele de peste fază I, fază II, să putem da asimptomaticii sau cei cu simptome ușoare acasă, dar printr-un spațiu intermediar, în spitalele de campanie sau anumite spații în care cei care așteaptă un test negativ să rămână acolo până ar putea ajunge acasă, unde aveau familie numeroasă, copii, persoane peste 65 de ani sau nu aveau locuință”, a susținut ministrul Sănătății în exclusivitate, la Antena 3.
Persoanele asimptomatice ar putea fi trimise în izolare la domiciliu
Nelu Tătaru a vorbit despre stabilizarea pandemiei de COVID-19, iar în acest context, în care numărul îmbolnăvirilor va fi în scădere, va exista posibilitatea ca pacienții cu simptomatologie ușoară sau asimptomaticii să fie trimiși acasă, în izolare la domiciliu.
“Având în vedere scăderea numărului de cazuri și asanarea unor focare, s-a luat decizia să rămânem în continuare la acest nivel. E posibil ca de săptămânile viitoare să trecem toți asimptomaticii la domiciliu, sub tratament. Dacă cineva poate demonstra că are condiții pentru efectuarea izolării la domiciliu, poate evita spațiul tampon. Avem un plan pentru o astfel de decizie”, a susținut Tătaru, la Antena3.