Nelu Tătaru, declarații de ultimă oră în cazul spitalului groazei din Reșița. Ce amendă a primit conducerea: „E un sistem de 30 de ani”
Imaginile de groază care înfățișau pacienți infectați cu COVID-19, ținuți dezbrăcați pe holurile spitalului din Reșița, au oripilat în mai puțin de 24 de ore o țară întreagă. În urma reacțiilor extrem de acide ale românilor de pretudindeni, reprezentanții din Sănătate au luat măsuri urgente pentru a afla care este adevărul.
Cu ce sumă a fost sancționat spitalul terorii
Nelu Tătaru a a confirmat astăzi faptul că Ministerul Sănătății a trimis Corpul de control la Spitalul din Reșița, după ce pe internet au apărut imagini care reflectau condițiile inumane în care erau ținuți pacienți de toate vârstele. În urma controlului efectuat, Nelu Tătaru a anunțat că unitatea medicală în cauză a fost amendată cu 18.400 de lei.
De asemenea, șeful de la Sănătate a recunoscut că este vorba de un management defectuos și inacceptabil, astfel încât lucrurile au nevoie de schimbări rapide. Printre acestea se numără mutarea activității medicale din subordinea Consiliilor Județene în cea a Ministerului Sănătății.
”La spitalul din Reșița a fost un management defectuos, neacordare de asistență medicală – dacă mă întrebați pe mine. Ieri am și trimis o inspecție de stat care a făcut evaluări și a și dat amenzi în valoare de 18.400 de lei.
Astăzi se află acolo Corpul de control al ministrului. Spitalul este în subordinea Consiliului Județean. Noi, după evalurea Corpului de control, vom face propunerile pentru Consiliul Județean”, a precizat ministrul Sănătății.
Tragedia de la Piatra-Neamț, semnal de alarmă pentru autorități
În cadrul aceleiași intervenții de joi, Nelu Tătaru a explicat că după incendiul de la Piatra-Neamț se desfășoară inspecții în mai multe Terapii Intensive din țară, fiind urmărită evitarea unor astfel de tragedii pe viitor. Ministrul Sănătății promite că se vor avea în vedere controale și în secțiile de Infecțioase.
Nelu Tătaru a vorbit de o reformă medicală, având în vedere că acest sistem este mai vechi de 30 ani, lucru care se reflectă cel mai bine în imaginile revoltătoare surprinse în spitalul din Reșița.
”A fost un an pandemic, a fost un an în care în timpul acestei lupte am precizat de nenumărate ori că avem un sistem pe care l-am văzut dezgolit în acest moment. Este un sistem vechi, de 30 de ani. Propunerea mea și proiectele mele sunt de reformă în sistemul medical.
În condițiile în care nu putem, ca minister, o coordonare a activității medicale, nu vom putea să ne implicăm prea mult nici în tot ce înseamnă managementul local.
De aceea, proiectul de reformă include inclusiv trecerea coordonării activității medicale la ministerul Sănătății, pentru a putea gestiona activitatea medicală. Tot ce înseamnă ordonator de credit, subordonare, rămân sub Consiliile Județene sau locale pentru a-și putea gestiona fiecare comunitate un spital, dar coordonarea activității medicale va trebui să revină la ministerul Sănătății.
După cum știți, noi de acum patru săptămâni facem evaluări cu inspecțiile de stat în secțiile de Terapie Intensivă, extinse apoi, după tragedia de la Piatra Neamț, cu echipă completă de la ISU și cei de la ANMDMR. În perioada următoare vom avea evaluări și în secțiile de Boli Infecțioase”, a mai anunțat Tătaru, potrivit realitatea.net.
Vezi imagini cu impact emoțional puternic în galeria foto: