Nelu Tătaru, avertisment sumbru înainte de 15 mai: „10% destul de vocali pot doborî 90% care sunt cuminți”
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a avertizat românii cu privire la pericolul care poate apărea până la relaxarea restricțiilor, pe 15 mai. Acesta menționează faptul că există o perioadă de încă o săptămână în care numărul de îmbolnăviri poate înregistra scăderi, ceea ce ar fi o evoluție bună a situației actuale. Ministrul Sănătății a subliniat, de asemenea, importanța respectării măsurilor impuse de autorități după relaxarea restrucțiilor.
”Încă suntem pe platformă”
Nelu Tătaru a vorbit în direct la Digi24 și a explicat situația numărului de îmbolnăviri din România la ora actuală. Acesta a precizat că numărul infectărilor este constant în ultima perioadă, însă scopul autorităților este acela de a-l scădea pentru a putea afirma că vârful epidemiei a fost depășit: „Încă suntem pe platformă, nu am atins vârful epidemiei”.
Potrivit calculelor autorităților, data de 15 mai este una cu o însemnătate puternică, atunci descoperind cu adevărat cum s-au comportat românii de Paște, dacă au respectat sau nu restricțiile impuse de autorități: „Urmărim ca această constanță să dureze 7-10 zile, apoi așteptăm să scadă”.
Restricțiile pot fi introduse în orice moment
Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, scenariul relaxării restricțiilor nu este un plan definitiv, schimbarea acestuia poate apărea în orice moment, dacă lucrurile nu se îmbunătățesc. Acesta a menționat că un număr redus de cetățeni care nu respectă regulile, restul populației responsabilă: „10% destul de vocali pot doborî 90% care sunt cuminți”, a spus ministrul.
Într-o intervenție la B1, Nelu Tătaru a afirmat joi seară că „suntem în perioada în care suntem pe un platou. Sunt 14.000 de cazuri infectate, dar avem și 6.000 de vindecați”.
El a făcut apel la conștiința oamenilor și la responsabilitatea acestora în ceea ce privește respectarea măsurilor de prevenție: “Președintele a relatat că după 15 mai nu se va mai prelungi decretul. Mizăm pe aceeași respectare a distanțării sociale, dar și a celor sanitare. Ritmul pe care îl avem în acest moment este unul stabil, dar trebuie să urmărim acele focare care apar, în căminele de bătrâni, la personalul medical. Nu mai avem același aflux de pacienți în unitățile spitalicești.
Nu mai avem acea contaminare comunitară. Dacă în această săptămână avem un număr relativ constant, ne gândim ca acest platou să urmeze un număr în scădere. Atâta timp cât să săptămâna viitoare nu vom păstra distanțarea, putem face ca acest platou să urmeze o curbă ascendentă.
Mâine (n. r vineri) vor fi puse, în transparență, aceste protocoale pentru toate domeniile de activitate pentru a fi studiate și pregătite. Inclusiv de către populație”, amai adăugat Nelu Tătaru.