Nelu Tătaru aruncă bomba. Ce condiții trebuie să îndeplinească românii pentru a beneficia de măsuri noi de relaxare de la 1 iulie
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit luni seară despre planul autorităților cu privire la noi măsuri de relaxare începând cu 1 iulie. Pentru a putea fi pus în practică, numărul cazurilor noi de îmbolnăviri ar trebui să poată fi ținut în frâu, ceea ce înseamnă că cetățenii ar trebui să respecte recomandările ce privesc evitarea transmiterii noului coronavirus.
În ce condiții ne putem bucura de măsuri noi de relaxare începând cu 1 iulie
Nelu Tătaru a vorbit la Antena3 despre posibilitatea unor noi măsuri de relaxare de la 1 iulie. Pentru ca acest lucru să fie posibil, creșterea numărului de îmbolnăviri ar trebui să fie progresivă și să nu depășească numărul pe care autoritățile l-ar putea gestiona. Ministrul Sănătății a recunoscut că în perioada următoare există o mare probabilitate a creșterii cazurilor, dat fiind faptul că mulți români au reînceput serviciul și vor fi testați, dar și din cauza celor două etape de relaxare a restricțiilor.
„Putem vorbi de cazuri noi apărute într-o comunitate, pe transmitere comunitară. Sunt diverşi agenţi economici care şi-au testat angajaţii odată cu reluarea lucrului şi atunci s-au găsit mulţi pozitivi, ca atare a crescut şi numărul de internări în judeţul Braşov. (…) Dacă gestionăm un număr de cazuri sub 200, uneori au fost şi sub 150, de cinci zile am avut 196 de cazuri, 237, 222, 275, 320 ieri.
Am gestionat şi două weekenduri prelungite, am gestionat şi două perioade cu măsuri de relaxare, astăzi este o a treia zi când dăm măsuri de relaxare – va creşte în următoarea perioadă numărul de cazuri, sper că nu exponenţial, ci doar progresiv, în măsura în care aceste măsuri de relaxare sunt apreciate pozitiv şi în concordanţă cu regulile pe care le-am impus. (…)”, a declarat Tătaru.
Câte cazuri ar trebui să avem pe zi pentru a ne gândi la o nouă relaxare
Ministrul Sănătății a vorbit despre condiția pe care cetățenii trebuie să o respecte cu privire la recomandările făcute de autorități, acest lucru incluzând distanțarea socială și purtarea măștii. Pe de altă parte, Nelu Tătaru a vorbit despre creșterea numărului de cazuri pe zi, acesta nedepășind 50. Astfel, autoritățile ar putea gestiona corect situația, iar ulterior numărul îmbolnăvirilor să fie în scădere.
“În măsura în care vom avea respectarea precauţiilor distanţării sociale şi a celor noi pe care le-am impus, vom avea o creştere progresivă, dar gestionabilă de către noi. În măsura în care avem o evoluţie favorabilă în următoarele două săptămâni, putem gestiona să ne gândim şi la alte măsuri de relaxare, după 1 iulie.
Asta înseamnă o creştere mică a numărului de cazuri de la o zi la alta, adică 50, nu mai mult, şi să le putem gestiona alternativ, urmând ca după aceste două săptămâni să avem o constanţă a numărului de cazuri noi, chiar scădere„, a declarat ministrul Nelu Tătaru luni seară la Antena 3, potrivit Agerpres.
Elementul decisiv pentru relaxarea restricțiilor
Nelu Tătaru a subliniat că în următoarea perioadă cea mai mare atenție va fi îndreptată către transmiterea virusului în comunitate, de acest aspect fiind strâns legat de o nouă relaxarea restricțiilor sau de continuarea acestora.
„Tot ce am relaxat până acum sunt măsuri care pot fi gestionate uşor, contracarate ca efecte negative, iar dacă aceste măsuri vor merge favorabil, putem să ne gândim şi alte măsuri după 1 iulie. După cum ştiţi, la evenimente private aveam 8 într-o locuinţă, acum sunt 20, în exterior erau 16, acum sunt 50. Mergem progresiv pentru a tatona transmiterea comunitară, ea este şi cea care ne dă şi evoluţia măsurilor de relaxare„, a concluzionat Tătaru.