Nelu Tătaru a dat vestea cea mare. Când vor scădea cazurile de COVID-19 în România. Adevărul despre al doilea val al pandemiei

Nelu Tătaru a dat vestea cea mare. Când vor scădea cazurile de COVID-19 în România. Adevărul despre al doilea val al pandemiei Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

România se află deocamdată în primul val al pandemiei de COVID-19, iar numărul îmbolnăvirilor zilnice nu pare să scadă. Deși ieri s-a înregistrat cel mai mic număr de cazuri din ultimele două luni, respectiv 692, acesta esta datorat numărului mic de teste efectuate, 7.331, astfel că bucuria noastră nu este bazată pe motive reale. Ministrul Sănătății a vorbit în cursul serii de ieri despre când este posibilă o scădere a cazurilor, dar și despre valul doi al pandemiei.

“Ne vom lămuri în două săptămâni”

Nelu Tătaru a menționat în cursul serii, la Digi24, că luna septembrie este o lună “de foc” și de “încercare”, petrecându-se multe evenimente care au favorizat adunarea la un loc a multor persoane, printre care, redeschiderea restaurantelor, reînceperea școlii și în curând, alegerile.

Sursă poză: Inquam Photos/Casian Mitu

Din păcate, reînceperea școlilor a adus la iveală multe reguli nerespectate, mulți părinți și copii putând fi observați fără măști și fără să păstreze distanțarea fizică.

Ministrul Educației preconizează o creștere a numărului de cazuri, cauzate tocmai de aceste situații care se vor repeta, dar totodată, îndeamnă cetățenii să țină cont de regulile de protecție, pentru a evita focarele de infecție și pentru a limita creșterile.

“Sunt nişte reguli pe care trebuie să le menţinem: masca, distanţarea, dezinfectantul. Haideţi să păstrăm aceste reguli. Cred că nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii”, a subliniat acesta.

Fiind întrebat despre valul al doilea al pandemiei, ministrul Sănătății a menționat faptul că România nu a trecut nici de valul întâi, însă următoarele două săptămâni ar putea fi relevante pentru viitoarea perioadă.

„Staţi să terminăm valul 1! Noi avem cea de-a doua fază a primului val sau cea de-a doua cocoaşă, suntem în acel platou pe care intenţionăm să îl menţinem pe aceste 2 săptămâni, 10-14 zile în care vedem efectul de la începutul şcolii, efect pe care trebuie să îl observăm în rândul copiilor, dar şi în rândul profesorilor.

Respectarea regulilor ar trebui să ne lase în acelaşi platou, cu o creştere relativ mică de la o zi la alta care să fie de până în 1.500 de cazuri”, a estimat ministrul, la Digi24.

Ministrul Sănătății avertizează asupra virusului gripal

Nelu Tătaru și-a continuat recomandările, încurajând cetățenii să aibă grijă la toate detaliile, inclusiv la virusul gripal, care în combinație cu COVID-19 poate avea efecte nedorite. Acesta atenționează, de asemenea, persoanele care prezintă cormobidități, astfel încât să se ferească și să se protejeze cât pot de mult.

„Să nu uităm că va veni sezonul gripal, să nu uităm că există sezon rece, să nu uităm că există patologie şi comorbidităţi. Trebuie să avem grijă la absolut toate.

Luni de foc vor fi după cum le facem noi. Respectarea unor reguli şi menţinerea unui platou, cu o scădere spre sfârşitul lui octombrie, va însemna doar gestionarea bolilor de sezon şi menţinerea într-un ritm scăzut a transmiterii comunitare”, a concluzionat șeful de la Sănătate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI