Nelu Tătaru, anunț de ultimă oră despre intrarea Capitalei în carantină. Când ar putea avea loc
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit în cursul serii de miercuri despre un posibil lockdown al Bucureștiului. Potrivit acestuia, cea mai eficientă metodă a instituirii carantinei este aceea pe anumite zone, ale căror cifre au depășit rata de incidență stabilită de autorități ca fiind sigură.
Care este situația Bucureștiului
Nelu Tătaru a afirmat că pentru moment, Capitala nu a întrunit punctajul necesar pentru a fi introdus un nou lockdown, astfel că restricțiile mai dure se vor impune acolo unde situația este scăpată de sub control, iar transmiterea este accentuată.
În cadrul aceleiași intervenții, Nelu Tătaru a făcut din nou un apel către cetățeni, rugându-i să respecte acele reguli care să prevină infectarea cu COVID-19 și implicit, aglomerarea spitalelor.
”Cazurile care vin, sau infecţiile care vin, se produc în prespital, nerespectând nişte reguli. Că vrem sau nu vrem, trebuie să recunoaştem. Noi suntem cei care primim aceste cazuri, suntem aceeaşi oameni, gestionăm medical o pandemie.
Cred că eforturile ar trebui să fie susţinute şi comune. Încercăm tot noi să limităm partea de prespital, introducând acele reguli şi uneori până la carantină. Nu închizi o ţară, închizi efectiv zonele în care vezi că transmiterea este accentuată, impunând şi alte reguli. Dar carantina este ultima dintre ele”, a spus acesta, potrivit news.ro.
Șeful de Sănătate a menționat, de asemenea, factorii care conduc către o carantină generală, iar în acest moment, București nu întrunește aceste condiții. Nelu Tătaru nu a exclus posibilitatea intrării în carantină, însă a lăsat de înțeles că acest lucru s-ar putea decide atunci doar atunci când toate cifrele vor conduce către această măsură.
”O carantinare a unei localităţi implică mai multe, nu neapărat acel indice pe care îl avem, cumulat în ultimele 14 zile. Sunt câteva criterii minore, majore, dar sunt criteriile majore de exemplu existenţa şi ocuparea spitalelor din acea localitate.
Sunt punctaje care se fac. De exemplu, dacă sunt ocupate peste 90 la sută secţia şi terapia intensivă sunt 20 de puncte. Dacă sunt ocupate doar secţia sau doar ATI- 15 puncte. În acest moment Bucureşti nu se încadrează”, a mai precizat ministrul.
Ce se va întâmpla în mai multe spitale din București
Nelu Tătaru a dat asigurări că în această perioadă, în mai multe spitale din București vor fi operaționalizate zeci de paturi de Terapie Intensivă, ba mai mult, chiar un etaj întreg în care vor fi primiți și tratați pacienții cu COVID-19.
“În următoarele zile vom operaţionaliza mai multe paturi de terapie intensivă. De exemplu, la Monza Metropolitan, în momentul acesta operaţionalizăm 30 de paturi de terapie intensivă şi 30 de terapie intermediară plus 12 pentru cazurile medii severe.
La Floreasca încercăm să operaţionalizăm un etaj întreg, etajul I pentru terapie intensivă. Sunt şi celelalte spitale care au intrat în acest moment, cum este Malaxa, pentru terapie intensivă, Cantacuzino sau Sfânta Maria”, a dezvăluit acesta.