Nea Beni, obligat de medici să stea departe de scenă. Câți bani pierde artistul. EXCLUSIV

Nea Beni, obligat de medici să stea departe de scenă. Câți bani pierde artistul. EXCLUSIV
Cum se simte, de fapt, Benone Sinulescu. Nu mai poate urca pe scenă

Vestitul solist de muzică populară Benone Sinulescu a fost externat, joia trecută, din Spitalul Județean Arad, după aproape două săptămâni, timp în care medicii l-au supus unui set amănunțit de analize.

Benone Sinulescu, obligat să nu urce pe scenă. Ce se întâmplă cu el, de fapt

Starea sa de sănătate este acum vizibil îmbunătățită, dar asta nu înseamnă că poate cânta și dansa, ca odinioară.

Dacă, în alți ani, Nea Beni câștiga din cântări zeci de mii de euro, iată că, acum, artistul se vede nevoit să respecte sfatul medicului și să se țină departe de scenă, pentru a nu-și pune viața în joc.

Benone Sinulescu a revenit în căsuța din comuna Bârzava, Arad, unde locuiește de aproape 15 ani, după două săptămâni de spitalizare. Deși duce dorul scenei, medicii i-au impus tratament și odihnă.

„Doctorii i-au recomandat odihnă și o listă lungă de medicamente.

Are arterele înfundate, ar fi fost vorba despre o operație, dar Benone încă nu și-a dat acordul, speră să scape de problemele cardiace cu ajutorul pastilelor.

Soția lui nu-l lasă nici la telefon să vorbească, îl folosește ea, iar pe al ei l-a închis.”, ne-au spus apropiații solistului de muzică populară.

Benone Sinulescu pierde 60.000 de euro, din cauza problemelor cardiace

Din păcate, Benone Sinulescu nu va mai face bani cu sacul din muzică în acest an, mai ales pentru că problemele de sănătate îl țin departe de pasiunea sa și de evenimente.

„El câștiga, anual, din nunți și din alte evenimente, în jur de 60.000 de euro, are tarif între 1.500 și 1.800 de euro, pentru un recital de 45 de minute.

Din păcate, acești bani nu-i va mai face, în 2021.”, ne-au mai spus aceleași surse, în exclusivitate pentru impact.ro.

Marea dorință a lui Nea Beni, după externare: ”Doar acolo îmi pot încărca bateriile!”

Benone Sinulescu are o mare dorință, după externare: „Vrea să fie dus la casa părintească din Siriu, Buzău.” Ba chiar, artistul a susținut că doar acolo se simte bine: „Doar acolo mă pot reface, îmi pot încărca bateriile.”

Totuși, dorința lui nu poate să fie îndeplinită, mai ales pentru că este riscant să fie transportat până acolo în momentul de față, el luptându-se cu problemele de sănătate.

„Dar e riscant să fie transportat, mai ales acum, pentru că drumul e foarte lung, de sute de kilometri.

Soția lui nici nu vrea să audă, vrea ca el să rămână la Arad, unde doctorii îi cunosc istoricul medical.”, au mai adăugat, pentru impact.ro, apropiații artistului de muzică populară.

Benone Sinulescu a leșinat în casa din Arad

Artistul în vârstă de 84 de ani a fost găsit inconștient, pe 8 iulie, în casa de la țară, fiind internat într-o clinică, iar mai apoi în Spitalul Județean Arad. Elena Sinulescu i-a asigurat pe fanii lui Nea Beni că starea de sănătate a solistului este bună.

„Benone este acasă de câteva ore şi e conştient şi întremat!”, a declarat ea, pentru Kanal D, după externarea lui Benone Sinulescu.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Arad, Lenuţa Timiş, a declarat: „Pacientul a plecat de la noi într-o situaţie mult mai bună decât a sosit.”

Iar, cu câteva zile înainte ca Benone să plece acasă, profesorul Anton Hadăr a menționat, pentru România TV, că maestrul se simte bine, este vesel și comunică, spre fericirea fanilor ce își doreau să îl știe bine.

„Maestrul se simte bine, atât cât poate să se simtă un om. E vesel, comunică tot timpul. Este sub asistența medicilor, se ocupă specialiștii de starea sa.

Diagnosticul nu e atât de clar, dar problemele lui pleacă de la carotidă. Ambele artere sunt înfundate. Aici, dacă s-ar interveni, s-ar produce o irigare mai bună a creierului.”, a zis acesta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI