Ne-a părăsit unul dintre marii comentatori sportivi pe care i-a avut România. Dan Voicilă avea 85 de ani

de: Andrei Simion
02 09. 2024

Este doliu în presa sportivă din România, după ce o legendă a radiofuziunii s-a stins din viață. Acesta a fost unul dintre cei mai mari comentatori sportivi ai țării noastre.

A murit Dan Voicilă

A murit Dan Voicilă, unul dintre marii comentatori sportivi pe care i-a avut Radio România. Acesta avea 85 de ani. Anunțul trist a fost făcut de colegul său, Dan Culicovschi, pe rețelele sociale, unde și-a exprimat profundul regret pentru dispariția mentorului său.

„OMUL CĂRUIA II DATOREZ CARIERA MEA RADIOFONICĂ, DAN VOICILA, a plecat azi dintre noi ! Într – o lume în care, cu siguranță, își va face o mulțime de prieteni datorită OMENIEI, BUNĂTĂȚII, GENEROZITATII SI NOBLETII SALE SUFLETESTI! Însușiri care m – au făcut să – l iubesc la fel de mult ca pe părinții mei ! El considerându – se PRIETENUL MEU MAI ÎN VÂRSTĂ si spunându – mi nu o dată că se mândrește că e MENTORUL MEU !

Mi – a fost mereu aproape, m – a apărat când, uneori, primeam de la alții tot felul de reproșuri, m – a ajutat să mă perfectionez, m – a învățat ce înseamnă ECHILIBRUL, OBIECTIVITATEA și ACURATEȚEA, mi – a dovedit de nenumărate ori că este UN GENTLEMAN !

A cultivat cu pasiune și competență LIMBA ROMÂNĂ, ne – a povestit celor mai tineri nenumărate întâmplări din tumultul arenelor, a fost prieten cu mari campioni precum GHEORGHE GRUIA și mulți alții și A IUBIT PETROLUL, echipa de suflet a ploiestenilor !

A intrat, alături de alte ilustre umbre precum ION GHITULESCU, NICOLAE SOARE, SEBASTIAN DOMOZINA sau OCTAVIAN VINTILĂ, în galeria jurnaliștilor sportivi de radio pe care NIMENI NU II VA UITA ! Eu, în nici un caz !”, a scris Dan Culicovschi pe Facebook.

Cine a fost Dan Voicilă

Dan Voicilă s-a născut în 7 aprilie 1939, la București, și a decedat la 1 septembrie 2024, la Ploiești. El a fost un celebru comentator radio de sport. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București, și al Facultății de Ziaristică, București (1967), Dan s-a angajat la Radio, în calitate de crainic-reporter (1968), ulterior devenind publicist-comentator.

Dan Voicilă s-a numărat printre cei mai importanți jurnaliști sportivi ai transmisiilor radio, un nume de legendă în domeniu, notează Radio România Actualități. De pildă, a transmis în direct de la Jocurile Olimpice de la Barcelona și Sydney, de la turneele finale ale CM de fotbal SUA (1994) și de la CE din Anglia (1996). De asemenea, jurnalistul a comentat pentru Radio celebra finală a Cupei Campionilor Europeni din 1986, Steaua – FC Barcelona.