NATO, avertisment de ultimă oră după întâlnirea cu Joe Biden. În ce condiții se va sfârși războiul din Ucraina. Occidentul trebuie să fie pregătit

de: Rosu Ioana
03 06. 2022

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit, joi, după o întâlnire avută cu Joe Biden la Washington despre situația războiului care se desfășoară în Ucraina și despre cum s-ar putea finaliza în cele din urmă. Din păcate, reprezentatul NATO nu s-a arătat optimist în acest sens, însă a ținut să precizeze că organizația pe care o reprezintă nu intenționează și nu dorește o confruntare directă cu Rusia.

Când și în ce condiții se va încheia războiul din Ucraina

Reiterând că NATO nu dorește să intre în confruntare directă cu Rusia, secretarul general Jens Stoltenberg a subliniat totuși că alianța militară occidentală are „responsabilitatea” de a sprijini Kievul. De asemenea, acesta a mai avertizat Occidentul cu privire la transformarea conflictului militar din Ucraina într-un „război de uzură pe termen lung”.

„Trebuie să fim pregătiți pe termen lung. Pentru că ceea ce vedem este că acest război a devenit acum un război de uzură”, a declarat Jens Stoltenberg reporterilor, avertizând totodată asupra faptului că conflict militar va înceta printr-un acord de pace.

Jens Stoltenberg este prezent în capitala americană pentru a se pregăti pentru summitul NATO, programat în perioada 28-30 iunie, la Madrid, acesta subliniind că intenționează să obțină rezultate înaintea evenimentului.

Războiul din Ucraina „s-ar putea încheia mâine, dacă Rusia ar pune capăt agresiunii”, a declarat miercuri secretarul general al NATO în cadrul unei conferințe de presă alături de șeful diplomației americane Antony Blinken. Cu toate acestea, oficialul NATO a menționat că nu există semne în acest sens, asta după ce șeful diplomației americane transmisese că „războiul va mai dura multe luni de acum încolo”.

Secretarul general NATO laudă susținerea Ucrainei de către SUA

După întâlnirea „extraordinară” cu președintele SUA, Joe Biden, cu vicepreședintele Kamala Harris și cu consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, Jens Stoltenberg a fost întrebat de un jurnalist de la CNN cum evaluează în acest moment războiul din Ucraina, iar acesta a avertizat că, asemenea altor războaie, este imprevizibil, și cel mai probabil, va mai dura.

„Războaiele sunt, prin natura lor, imprevizibile și, prin urmare, trebuie pur și simplu să fim pregătiți pentru o perioadă lungă de timp”, a afirmat acesta.

De asemenea, oficialul NATO a menționat că ajutorul oferit de SUA Ucrainei se reflectă în rezultatele bune obținute de soldații ucraineni pe câmpul de luptă.

„Sprijinul SUA face diferența pe câmpul de luptă în fiecare zi”, a declarat acesta în fața oficialilor americani, subliniind că Vladimir Putin primește ceea ce nu a dorit, de fapt: „Președintele Putin a vrut mai puțin NATO și de aceea a invadat Ucraina, dar acum primește mai mult”, a adăugat Stoltenberg.

După întrevederile de la Casa Albă, Jens Stoltenberg a reiterat că războiul din Ucraina devine unul de uzură, în care ucrainenii „plătesc un preț greu pentru că își apără țara pe câmpul de luptă. Acesta a subliniat necesitatea intervenției NATO în sprijinul Ucrainei, însă încetarea războiului se va stabili, de fapt, „la masa negocierilor”.