Naomi Campbell, mamă la 50 de ani. Cum arată fiica pe care și-a dorit-o toată viața

de: Iulia Statie
18 05. 2021

Naomi Campbell a anunțat că a devenit mămică la 50 de ani! Vedeta, despre care se cunoaște că nu are vreun partener la momentul actual, și-a surprins fanii printr-o fotografie în care apare alături de copilașul său. Supermodelul a decis să țină totul secret până în acest moment, așa că lumea nu a știut cum să reacționeze când ea a dezvăluit că și-a întemeiat o familie.

Naomi Campbell a devenit mămică la vârsta de 50 de ani. Prima fotografie cu fiica ei

Este frumoasă, faimoasă, bogată, iar acum a devenit mămică pentru prima oară! Naomi Campbell se îndreaptă spre un alt capitol al vieții sale după ce și-a putut strânge în brațe fiica pentru prima oară. Nu se cunoaște încă metoda prin care micuța a venit pe lume, deși în urmă cu patru ani vedeta a spus că știința îi oferă oportunitatea de a avea un copil atunci când își dorește, sugerând că va opta pentru o mamă surogat.

Deși vedeta nu a împărtășit foarte multe detalii cu privire la fiica sa, aceasta a decis să posteze o fotografie pe social media în care apare alături de micuță. Mesajul pe care l-a transmis pentru fani a fost unul foarte emoționant, semn că abia aștepta să își strângă în brațe micuța și să înceapă o nouă perioadă frumoasă din viața ei.

„O mică și frumoasă binecuvântare m-a ales să fiu mama ei. Sunt onorată pentru că am acest suflet blând în viața mea, nu există cuvinte ce pot să explice legătura pe viață pe care o împărtășesc acum cu tine, îngerul meu. Nu există o iubire mai mare.”, a scris supermodelul pe Instagram.

Naomi Campbell a surprins pe toată lumea. Cum arată micuța ce i-a schimbat viața pentru totdeauna

Ultima poveste de dragoste pe care Naomi Campbell a trăit-o a fost cu rapperul Skepta în 2018. Totuși, aceasta a avut și o legătură amoroasă Liam Payne în anul ce a urmat. Printre cei ce au fost îndrăgostiți și au avut o relație cu supermodelul se numără Diddy, Robert de Niro, Mike Tyson și miliardarul rus Vladislav Doronin.

Vedeta este extrem de discretă atunci când vine vorba despre viața ei amoroasă, dar în trecut aceasta dezvăluia că a rămas în relații bune cu foștii parteneri. Se crede că în acest moment ea nu ar trăi vreo poveste de dragoste. Cât despre fiica ei, anunțul surprinzător cu privire la faptul că a devenit mămică a venit după ce supermodelul a recunoscut că își dorește să aibă copilași.

„Mă gândesc să am copii tot timpul. Dar acum, la cum este știința, cred că pot să îi fac oricând îmi doresc.”, spunea aceasta pentru ES Magazine în 2017.

b