Nadia Comăneci a venit în mare secret în România! Unde a fost surprinsă gimnasta
Nadia Comăneci a revenit în țară! Franța va organiza Jocurile Olimpice din 2024. Evenimentul va avea loc la Paris, iar Federația Internațională de Gimnastică publica în aprilie informații privind procesul de calificare. Printre echipele care aspiră la un loc fruntaș la JO 2024 este și cea a României. Deja se fac pregătirile necesare, la nivel național pentru calificări. În acest context, marea gimnastă Nadia Comăneci a făcut o vizită surpriză. A vizitat cea mai modernă sală de gimnastică din România.
S-au anunțat schimbări la calificările echipelor de gimnastică la Jocurile Olimpice din 2024
Conform FIG, traseul de calificare a fost simplificat față de cel de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Principalele modificări se referă la numărul de gimnaste pe echipă. Mai exact, se referă la un număr maxim de cinci gimnaste care pot participa atât la concursul pe echipe, cât și la cel individual.
O primă modificare constă în faptul că o țară se poate califica pentru proba pe echipe. Conform FIG, în acest caz, nu mai poate câștiga locuri suplimentare la individual peste cele cinci locuri pe care le-a obținut deja.
O altă modificare este că o țară care nu a calificat o echipă poate câștiga până la trei locuri pentru concursurile individuale. Primele locuri au fost date la Liverpool, în Marea Britanie, la Campionatele Mondiale. Evenimentul s-a desfășurat între 29 octombrie și 6 noiembrie 2022. Aici, cele trei țări medaliate în competiția pe echipe au primit câte cinci bilete pentru Paris.
Majoritatea locurilor pentru echipa olimpică și pentru competițiile individuale vor fi puse în joc anul viitor, la Mondialele de la Anvers, din Belgia. Ulterior, echipele de gimnastică vor avea o altă oportunitate cu seria de Cupa Mondială pe aparate din 2024. Cele mai bune două femei și cei mai buni bărbați, eligibili la fiecare aparat din lista de clasament a Cupei Mondiale de calificare olimpică, pe baza celor mai bune trei rezultate din patru în serie, vor fi calificați la Paris.
Ultima oportunitate de calificare va veni la campionatele continentale din 2024, cu un loc la individual în joc pentru concurenții de la fiecare eveniment continental, acesta fiind Campionatele Europene din același an.
Nadia Comăneci a revenit în țară! România speră la o calificare pentru JO de la Paris
Zilele trecute au avut loc întâlniri importante la Lausanne, între oficialii Comitetelor Olimpice din statele care vor participa în calificări. Printre cei prezenți s-a aflat și reprezentanții Comitetului Olimpic Român, Mihai Covaliu şi George Boroi, dar și președintele CIO, Thomas Bach.
La aceste întâlniri s-au definitivat regulile de calificare, parte din ele enunțate anterior. La aceste întâlniri a participat și cea mai titrată gimnastă română, Nadia Comăneci, un adevărat ambasador al gimnasticii mondiale.
După aceste întâlniri, Nadia Comăneci a venit în mare secret în România, conform publicației Sport.ro. Sportiva a fost surprinsă în vizită la cea mai modernă sală de gimnastică din România. Este vorba de centrul de antrenament de la CS Dinamo, clubul deținând una din cele mai moderne săli de antrenament pentru gimnastele din România. După vizita fulger, Nadia a transmis și un mesaj viitoarelor candidate la cel mai înalt podium de la JO 2024:
„Sărbători fericite tuturor, sănătate şi mult succes sportivilor români care sunt în cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Să ne vedem cu bine!”, a fost mesajul transmis de Nadia fetelor din lotul național de gimnastică.
Să sperăm că fetele noastre vor face față cu brio la toate etapele de calificare din 2023, și că vom avea reprezentare la Paris, în 2024, la Jocurile Olimpice.