Muzee din România despre care nu ai auzit niciodată. Ce obiecte deosebite poți admira aici
Muzeul Satului, Brukenthal, Peleş, al Țăranului Român sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute instituții culturale din țara noastră. Playtech Știri îți prezintă câteva muzee despre care cel mai probabil nu ai auzit niciodată. Ce poți admira în aceste locuri. Foto
Ai auzit vreodată despre Muzeul Pălăriilor sau Păpușilor?
1. Muzeul Pălăriilor de paie. Îl poți vizita în satul Atid din Crișeni, județul Harghita. A fost înființat în anul 2001, la inițiativa unei familii care producea pălării de paie de peste patru generații. Muzeul se află într-o casă țărănească cu o vechime de peste 130 de ani.
2. Muzeul Păpușilor. Se află în Târgul Secuiesc din Covasna, fiind fondat în anul 2010. La vremea respectivă, colecția cuprindea 175 de păpuși. Astăzi are peste 1.000 de exemplare, potrivit informațiilor de pe site-ul obiectivului cultural.
Dacă ești tentat să vizitezi acest loc, îți recomandăm să consulți lista de mai jos cu prețurile de intrare (luni-duminică), ce cuprind și un suvenir din partea magazinului Mărunțișuri:
- grupuri organizate, studenți, pensionari: 15 lei/persoană;
- adulți: 20 lei/persoană;
- elevi: 10 lei/persoană;
- preșcolari: 8 lei/persoană;
- copii orfani, persoane cu handicap: gratuit.
Ce mărci deosebite de mașini poți vizita în Câmpulung Muscel
3. Muzeul Automobilului Românesc. Obiectivul cuprinde două colecții de mașini: una la interior și alta la exterior. La Câmpulung Muscel, Argeș, poți admira zeci de mașini Dacia, Aro, Oltcit, IMS ori chiar Ford. Sunt expuse modele de autovehicole construite de-a lungul timpului în țara noastră.
Poți vizita acest muzeu în orice zi a săptămânii, în intervalul orar 10:10-18:00. Accesul este gratuit, însă se acceptă donații din partea turiștilor pentru buna întreținere a spațiului în cauză. La interiorul muzeului există un spațiu dedicat acestei activități.
Specii exotice de fluturi poți să admiri la casa din Praid
4. Casa Fluturilor Exotici. Poate fi vizitată de turiști în intervalul iunie-septembrie, în fiecare zi, între orele 09:00 și 19:00, în Praid, județul Harghita. Aici pot fi admirate adeseori simultan sute de exemplare din 8-9 specii de fluturi, ce stau la baza coloniei și 6-7 specii metamorfice, adică în schimbare.
Accesul pentru copii, elevi și studenți la Casa Fluturilor Exotice din Praid se face în baza achitării unui bilet în valoare de 8 lei. Adulții și pensionarii trebuie să achite o sumă de 12 lei pentru a vizita superba locație. Cei mai mici de 3 ani au acces gratuit în spațiul cu pricina.
50.000 de obiecte de valoare expuse la Casa Colecțiilor
5. Casa Colecțiilor. În prezent, la obiectivul cultural din Târgu Secuiesc, din județul Covasna, pot fi admirate peste 50.000 de obiecte de valoare. Sunt expuse pentru turiști obiecte de artă, colecții de cărți, bani, picturi, căni, brelocuri și alte lucruri interesante.
6. Muzeul Banului Românesc. Această instituție culturală situată în Drăgașani, județul Vâlcea, oferă tuturor celor curioși o imagine vizuală a istoriei banului în România. Colecții de monede, precum și de bancnote pot fi analizate în spații bine conservate. Toți turiștii sunt bineveniți în zonă.