Mutări importante pe scena politică. ALDE și Tăriceanu ar putea intra în opoziție

de: Ciprian Ioana
28 05. 2019

PSD a pierdut alegerile cu un scor zdrobitor, iar ALDE nu a reușit să atingă pragul pentru intrarea în Parlamentul European. Mai mult, Liviu Dragnea a fost condamnat. Urmează, așadar, o perioadă în care ar putea avea loc câteva mutări interesante pe scena politică din România.

Lucrurile sunt complicate pentru ambele partide aflate la guvernare. În cazul PSD, a început bătălia pentru funcții, iar, deocamdată, de organizare pare că se ocupă chiar premierul Viorica Dăncilă, care a preluat președinția interimară a partidului.

De cealaltă parte, însă, situația e extrem de tensionată. ALDE a ratat intrarea în Parlamentul European, iar unele voci din partid vorbesc despre o posibilă ieșire de la guvernare și trecerea formațiunii în opoziție.

De ce ar vrea ALDE să treacă în opoziție

În interiorul ALDE, taberele ar fi împărțite. Există unii care susțin că cea mai înțealeaptă soluție ar fi ruperea coaliției cu PSD și trecerea în opoziție. În eventualitatea ruperii coaliției, miniștrii ALDE își pierd funcțiile de la Palatul Victoria.

De cealaltă parte, sunt unii membri ALDE care cred că partidul ar trebui să rămână la guvernare, dar să pună anumite condiții. O ședință a conducerii ALDE va avea loc miercuri după-amiază, iar o decizie se va lua atunci.

Potrivit celor mai recente rezultate anunțate de Biroul Electoral Central, ALDE nu a atins pragul de cinci procente pentru intrarea în Parlamentul European. Deși sondajele realizate înainte de scrutin arătau că ALDE ar putea obține undeva la 9-10 procente, partidul lui Tăriceanu abia dacă a depășit 4%.

Așadar, ALDE nu va trimite niciun europarlamentar la Bruxelles.

Rezultate anunțate de BEC:

PNL – 26,3%

PSD – 23,16%

USR PLUS: 21,34%

Pro Romania: 6,8%

UDMR – 6.09%

PMP – 5.67%