Muntele Athos se „mută” în România! Unde se va construi biserica ce va funcționa întocmai ca lăcașul sfânt din Grecia

de: Ioana Bucur
13 02. 2023

Muntele Athos se „mută” în România. În scurt timp, în țara noastră se va construi o nouă biserică, aceasta urmând să funcționeze întocmai ca lăcașul de cult sfânt din Grecia.

„Vom încerca să aducem cât mai aproape de noi Muntele Athos”

Credincioșii creștin – ortodocși de la noi din țară au toate motivele să fie entuziasmați. Nu va dura mult până când vor avea o mănăstire cu un program liturgic asemănător cu cel de la Muntele Athos, lăcașul de cult urmând să fie ridicat după indicațiile călugărilor din Grecia.

Noua biserică îi va primi pe credincioși pe terenul unei foste ferme din comuna Vlădești, județul Argeș, la doar 45 de kilometri de municipiul Pitești și 27 de kilometri de Câmpulung Muscel. Piatra de temelie va fi pusă după Sfintele Paşti de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic al Argeşului şi Muscelului.

„În România există mai multe lăcaşuri de cult care încearcă să respecte regulile stricte de la Muntele Athos.

Noi vom încerca să aducem cât mai aproape de noi Muntele Athos, prin implementarea acestor rânduieli athonite”, a declarat pentru Click! părintele stareţ Cosma Giosanu.

Pe terenul ce a fost donat de un om de afaceri din zonă, va fi ridicat, în primă fază, un schit, biserica complexului urmând să aibă hramul „Sfântul Neagoe Basarab”, domnitorul fiind ales ca ocrotitor pentru că a marcat istoria, cultura şi viaţa Bisericii Române, dar şi pentru că a făcut donaţii şi ctitorii numeroase în Sfântul Munte Athos.

Citește și: Biserica unde Codin Maticiuc și-a botezat fata. Povestea incredibilă, este ridicată chiar de tatăl lui

Biserica va funcționa întocmai ca lăcașul sfânt din Grecia

Proiectul ambițios a primit deja aprobarea Arhiepiscopului Calinic al Argeşului şi Muscelului.

„Încă se mai lucrează la dărâmarea grajdurilor fermei şi amenajarea terenului, în scurt timp urmând să înceapă construcţia complexului monahal. Mănăstirea va fi construită în stilul brâncovenesc combinat cu cel athonit şi este realizată nu departe de ctitoria de la Curtea de Argeş a domnitorului”, a explicat părintele Cosma.

Lăcașul de cult ce va funcționa după regulile celui din Grecia va fi, de fapt, un complex monahal, cu două incinte.

„Prima va cuprinde biserica principală, unde poate veni oricine, închinată Sfântului Neagoe Basarab, iar pe lângă altarul principal va mai avea incluse două paraclise laterale închinate Sfântului Nifon Patriarhul Constantinopolului şi Sfintei Teofana Basarab. La subsolul bisericii principale va fi un paraclis închinat Cuvioşilor de la Sihăstria: Paisie Olaru şi Cleopa Ilie”, a exlicat stareţul, pentru sursa citată.

În mănăstirile de la Muntele Athos, slujbele se țin, de regulă, noaptea, călugării nu consumă niciodată carne, nu există lumină electrică, slujbele ținându-se la lumina lumânării.