Motivul pentru care Mario Fresh și Jador au fost bătuți, în Mamaia. Ce a făcut iubitul fiicei Andreei Esca
Momente grele pentru familia Andreei Esca, după ce Mario Fresh, prietenul Alexiei Eram, a fost bătut de către șase agresori. Printre victime s-a aflat și artistul Jador și un cameraman de 16 ani. Din păcate, fiica Andreei Esca a fost martoră la nefericitul eveniment.
De la ce a pornit scandalul
Duminică dimineață, în jurul orei 04:30, cântărețul Mario Fresh, artistul Jadore și Alexia Eram se aflau în parcarea clublului Breeze din Mamaia, atunci când au fost agresați de numai puțin de șase indivizi. Motivul este unul cât se poate de absurd și copilăresc, astfel că Mario Fresh a fost bătut cu bestialitate pentru că a dorit să se așeze la aceeași masă VIP la care doreau și agresorii.
Pentru că lucrurile nu au fost clarificate, cei șase bărbați și-au făcut singuri dreptate și au luat la bătaie băieții care le-ar fi luat dreptul de a se simți niște adevărate VIP-uri în clubul de fițe mai sus menționat. După incident, a fost apelat numărul de urgență 112, prin care se anunța că în parcarea unui club din Mamaia a avut loc un conflict între mai mulți tineri.
„Poliţiştii au identificat persoana apelantă ca fiind un bărbat de 25 de ani, iar în urma verificărilor s-a stabilit că acesta, împreună cu alte 2 persoane, ar fi fost agresate fizic în proximitatea clubului. La faţa locului nu a fost necesară intervenţia ambulanţei. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei staţiunii Mamaia, unde au depus plângere”, a transmis IPJ.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat cei trei bărbați agresați, conducându-i la o secție de poliție pentru a face plângere împotriva bătăușilor. Oamenii legii au aflat astfel că este vorba despre cântăreții menționați, dar și de Alexia Eram, fata Andreei Esca, care din fericire, a scăpat teafără, imporându-i pe atacatori să termine acest război.
Ce pedeapsă vor primi vinovații
În urma nefericitului eveniment a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, potrivit replicaonline.ro. Urmează ca polițiștii din Mamaia să efectueze toate verificările posibile, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pentru a identifica toate persoanele implicate și pentru a-i sancționa conform măsurilor legale care se impun.
Alături de Mario Fresh şi Jador, pe litoral s-a mai aflat și Lino Golden, nefiind prezent la conflictt, deoarece se retrăsese în camera sa din hotelul Nyota.