Monstrul din Hunedoara, declarații șocante după ce a băgat un copil în spital: „Vreau să merg la psihiatru”
Imaginile surprinse într-un parc din Hunedoara, în momentul în care un bărbat izbește un copil de pământ, au revoltat o țară întreagă. La două zile după tragedie, în timp ce victima se află cu leziuni craniene grave în spital, adevărul începe să iasă ușor, ușor la lumină.
Primele declarații după audieri
Bărbatul care a izbit violent un copil de pământ a fost audiat și în primă fază va fi reținut timp de 30 de zile. După declarațiile pe care acesta le-a susținut în fața anchetatorilor, monstrul din Hunedoara a recunoscut că are probleme de natură emoțională, susținând că nu își poate gestiona corespunzător reacțiile.
Realizând consecințele faptelor sale, acesta le-a mărturisit oamenilor legii că dorește să meargă la un psihiatru. Până în acest moment, autoritățile nu știu dacă această afirmație ar fi fost făcută cu scopul de a se sustrage de la pedeapsa cu închisoarea sau dacă a fost lovit de remușcări: „Am plâns. Sunt mereu furios şi vreau să merg la psihiatru”, a susținut acesta, potrivit antena3.ro.
În urma orelor lungi de audieri, polițiștii au aflat că bărbatul are 39 de ani și este concubinul mătușii băaiatului secerat la pământ.
Imaginile video care au surprins individul în timp ce lovea fără milă doi copii nevinovați au oripilat milioane de români, mulți dintre aceștia semnând o petiție prin care solicită închisoare pe viață pentru acest agresor extrem de periculos.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, bărbatul ar fi mărturisit, de asemenea, că era furios din cauza certei dintre copilul său vitreg și băiatul pe care l-a izbit de pământ.
„A spus că era furios pentru că băiatul de 13 ani l-a lovit pe copilul lui destul de violent. A mai spus că sub imperiul furiei şi-a pierdut cumpătul. Erau nişte conflicte mai vechi între cei doi copii”, potrivit ziare.com.
Cine este, de fapt, Alexandru Cobzaru
Potrivit informațiilor oferite de autorități, agresorul din Hunedoara provine dintr-o familie săracă și lucrează ca muncitor în cadrul Primăriei Hunedoara. Acesta mai are un copil dintr-o relație anterioră, iar un alt copil este pe drum, mama fiind chiar mătușa băiatului abuzat de acesta.
Potrivit declarațiilor făcute de mama băiatului de 13 ani, acest gest de violență nu este singular, astfel că agresorul a mai lovit copiii și în alte contexte.
„L-am întrebat pe copil ce-l doare. A zis că spatele și nu-și aduce aminte nimic. A venit bătut… am zis, hai, că l-a lovit, nu am avut treabă cu el (cu agresorul, n.r.), i-am zis nu mai lovi copiii mei, dar acum s-a ajuns prea departe. Nu-i prima dată”, a mărturisit femeia, potrivit Antena3.
Potrivit informațiilor rezultate în urma efectuării tomografiei, starea copilului nu este foarte bună, astfel că micuțul va mai rămâne în spital până când medicii vor decide că poate reveni acasă în afara oricărui pericol.