Monica Pop, acuze grave la adresa autorităților. Soluția care ar ușura presiunea la ATI, ”dar nu se vrea”
Sistemul sanitar din România traversează o perioadă de criză, astfel că valul trei al pandemiei readuce la lumină problemele grave din Sănătate. Explozia cazurilor de Covid-19 și lipsa paturilor de la ATI alarmează autoritățile și medicii, în timp ce viața pacienților în stare gravă atârnă de un fir de ață. Medicul Monica Pop trage un semnal de alarmă cu privire la modul defectuos în care este gestionată această situație de către autorități.
Spitalele de campanie, investiții inutile
Renumitul medic oftalmolog, Monica Pop, face acuzații grave cu privire la gestionarea incorectă a acestei crize sanitare în contextul pandemiei. În ciuda faptului că autoritățile și oficialii din Sănătate se plâng din cauza lipsei de paturi de la ATI, spitalele de campanie construite cu acest scop, al perioadelor greu încercate din pandemie, sunt goale și lăsate de izbeliște. Investițiile pentru amenajarea și dotarea corespunzătoare au fost făcute din bani publici, iar la nevoie, oamenii care au contribuit financiar la construcția acestor spitale mor cu zile din cauza așa zisei lipsei de paturi.
“De ce nu se folosesc spitalele de ”campanie” când e greu??!! Nu pentru asta au fost făcute?! Ar fi o soluție dacă e real ce au declarat când le-au făcut. Sau, dacă nu corespund, de ce nu se ia aparatura din ele să se facă secții suplimentare de ATI în spitale??!!
Construite pe bani publici, ai noștri, ai tuturor! S-au lăudat că sunt dotate cu tot ce trebuie: Curent, toată aparatura necesară, inclusiv de ATI, cu paturi de ATI, instalații de căldură, aer condiționat, etc. Sunt peste 10!
Căutati, sa vedeti declarațiile! Ar putea degreva spitalele aglomerate! Ar putea face cu conținutul lor saloane de ATI !
Care este situația lor acum? Au fost sau sunt folosite?! Sau atâția bani au fost aruncați pe apa sâmbetei??!!”, a scris Monica Pop pe contul său de Facebook.
Monica Pop, despre continuarea vaccinării cu serul de la AstraZeneca
Cu puțin timp în urmă, medicul oftalmolog a răbufnit în scandalul reacțiilor adverse apărute după vaccinul AstraZeneca. Aceasta acuză autoritățile din România pentru decizia de a merge în continuare cu vaccinarea, având în vedere pericolul la care sunt expuși cetățenii cărora li se administrează acest ser.
Mai mult, Monica Pop a mers cu acuzațiile și mai departe, afirmând că lipsa intervenției în astfel de situații poate fi văzută drept “crimă perfecta”.
“Nu există cuvântul sigur în medicină. Atâta timp cât încă nu știm cu exactitate, dacă decesele au fost provocate de vaccin. La vaccinul antirujeolic rata de deces este 1 la 100.000. Ai noștri au comunicat ceva ce m-a consternat!
Au spus că au comunicat că riscul este de 1 la 100 de efecte secundare grave. Este foarte foarte mult! Până la lămurirea lucrurilor și până la situația în care se demonstrează clar că nu vaccinul. Moartea post vaccinală, dacă ea există, este crimă perfectă”, a afirmat medicul Monica Pop la Antena 3.