Monica Pop, avertisment pentru toți părinții care vor să își vaccineze copiii. E obligatoriu să facă asta, înainte
Astăzi, Florin Cîțu anunța demararea unei noi campanii de vaccinare anti-covid-19. Proiectul intitulat ”Programul Național de Suport” este destinat copiilor cu vârste între 12 și 15 ani. Decizia vine și după ce a fost autorizat vaccinul produs de Pfizer pentru această categorie de vârstă. Imediat după anunțul premierului, Monica Pop trage un semnal de alarmă tuturor părinților care decid să-și vaccineze copii.
De la 1 iunie începe ”Programul Național de Suport”
Începând cu data de 1 iunie, adică de mâine, părinții care vor să-și vaccineze copiii o vor putea face în centrele speciale de vaccinare din România. Conform declarațiilor premierului Florin Cîțu, vaccinarea se va face cu vaccinul produs de Pfizer și aprobat de forurile internaționale de specialitate.
Decizia de a demara această nouă campanie de vaccinare vine după ce, pe 11 mai, era anunțat vaccinul pentru această categorie de vârstă produs de Pfizer. FDA aproba vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Astfel că, după modelul american, autoritățile române au decis demararea campaniei de vaccinare pentru copii.
”Din 1 iunie vom putea vaccina și adolescenții. Îi încurajez pe părinți să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor. Dar trebuie să înțelegem că e nevoie de cât mai multe persoane pentru a trece de pandemie (…) Suntem printre primele țări, nu știu dacă există foarte multe programe guvernamentale în care se vorbește despre inteligență emoțională.
Pogramul abordează și teme precum anxietate, depresie la copii. Îmi pare bine că avem un program guvernamentale și specialiști (…) foarte multe dintre concluzii vor fi susținute prin programe ce vor fi implementate de Ministerul Muncii.”, a declarat azi Florin Cîțu despre demararea ”Programului Național de Suport”.
Monica Pop trage un semnal de alarmă
Imediat după anunțul făcut de Florin Cîțu au apărut și primele reacții pe marginea noii campanii de vaccinare pentru cei mici. Printre cei care au reacționat pe această temă, nefiind prima dată, a fost și medicul oftalmolog Monica Pop. Medicul a încercat să le explice părinților că deși decizia le aparține, ar trebui să fie mult mai informați cu privire la vaccin și efectele acestuia asupra copiilor.
”În ceea ce privește vaccinarea copiilor, primăvara și toamna sunt întotdeauna perioade în care afecțiunile inflamatorii sunt accentuate și alergice. Eu mi-aș dori două lucruri. Să apară undeva o listă cu contraindicațiile vaccinării.
Așa cum există listă de contraindicații la orice act medical. Un copil ar trebui examinat de către mediul de familie înainte de vaccinare și să aibă un act medical de sănătate”, a explicat dr. Monica Pop.