Monica Gabor a reușit să-și ia fetița de la Irinel Columbeanu. Ce s-a întâmplat între cei doi

de: Alexandra Chivu
24 07. 2019

Stabilirea definitivă a Irinei, fata Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu, a fost o dezbatere ce s-a întins pe mulți ani. Acum, fostul model a reușit să își ia copilul de la afacerist. Ce s-a întâmplat între cei doi?

Monica Gabor a reușit să își ia fetița de la Irinel Columbeanu

La opt ani de când Monica Gabor a început judecata pentru custodia Irinei, micuța, în vârstă de 12 ani, este din nou lângă mama ei. Momentan, este vorba doar despre o scurtă vacanță, dar rămâne de văzut dacă își va continua studiile peste Ocean, acolo unde fostul model și-a refăcut viața alături de „Mr. Pink”. De altfel, pare că vizita îi priește fetiței. Pentru că este conectată mai tot timpul la tehnologie, nu a scăpat niciun moment din vacanță pentru a se fotografia și a pune imaginile pe diferite rețele de socializare.

Monica Gabor alături de fetița ei

Din poze, Irina este foarte zâmbitoare și pare extrem de relaxată și fericită că se află din nou lângă mama ei. Nu se știe dacă fata se află de anul trecut în grija mamei sale, dar cert este că acum este în vacanță la peste 10.000 de kilometri distanță de România și se bucură de oportunitățile de peste Ocean, dar mai ales de prezența Monicăi. Irinuca a învățat să facă prăjituri, se joacă cu Antony, băiatul actualului partener al vedetei, și se pozează des alături de patrupedul familiei.

Irina adoră să se joace cu patrupedul familiei

Ceea ce întărește zvonul că Irina ar fi în grija mamei de anul trecut este faptul că până acum Irinel Columbeanu obișnuia să vină însoțit de ea la evenimente. Însă, de anul precedent, afaceristul a fost surprins numai în prezența iubitei lui, Oana Cojocaru, sau chiar singur.  De altfel, un alt indiciu este reprezentat de mesajele colegilor fetei de la Școala Franceză din București. Copiii i-au transmis pe rețelele de socializare că își doresc să o revadă.