Monica Anisie a trecut la amenințări. Ce se întâmplă cu transportul gratuit al elevilor

de: Năstase Mirabela
15 05. 2020

”Elevul nu dă niciun ban, se urcă pe baza carnetului de elev în microbuz, tren, autobuz”, este declarația ministrului Educației Monica Anisie pentru stiriedu.ro. Oficialul a mai precizat că în următoarele 15 zile va fi gata hotărârea de guvern cu normele de aplicare și acolo vor fi detaliate mai multe aspecte. Reamintim că Guvernul a adoptat recent prin Ordonanță de Urgență gratuitatea transportului elevilor, atât pe plan local cât și pe plan județean.

Monica Anisie a trecut la amenințări. Ce se întâmplă cu transportul gratuit al elevilor

”În 15 zile vom face hotărârea de guvern cu normele metodologice,  împreună cu Ministerul Transporturilor, cu Ministerul Dezvoltării. În normele metodologice vom predea și procedura în sine. În normele metodologice este prevăzut în mod clar că licențele se pot suspenda dacă nu transportă copiii. Eu am oferit cadrul și m-am luptat ca acești elevi să aibă transport gratuit. Noi plătim 50% din bugetul Ministerului și 50% din consiliile județene și din consiliile locale”, a precizat Monica Anisie.

Textul integral al OUG pe transportul gratuit al elevilor

Masuri privind transportul rutier județean de persoane și transportul elevilor:

Art. 70 – (1) Transportul rutier județean de persoane prin curse regulate se desfășoară, până la data de 31.12.2021, în baza programelor de transport județene și a licențelor aflate în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii 34/2020 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

(2) Consiliile județene vor încheia contracte de delegare a gestiunii pentru asigurarea în continuare a transportului public județean de persoane prin curse regulate, cu valabilitate până la data finalizării procedurilor pentru încheierea contractelor de servicii publice, potrivit Regulamentului (CE) nr. 1.370/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar şi rutier de călători şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1.191/69 şi nr. 1.107/70 ale Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 31.12.2021, cu operatorii de transport care dețin licențe de traseu valabile pe traseul respectiv la data publicării în Monitorul Oficial al României a Legii 34/2020 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care traseele județene sunt operate în cadrul unei asociații de dezvoltare intercomunitară.

(4) Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. va transmite consiliilor județene lista operatorilor de transport deținători de licențe de traseu pentru efectuarea transportului rutier județean contra cost de persoane prin servicii regulate, valabile la data publicării în Monitorul oficial al României a Legii nr.34/2020 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.51/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane.

Art. 71 – Operatorii de transport au obligația de a asigura transportul gratuit al elevilor și al altor categorii de persoane care beneficiază de facilități specifice de transport, sub sancțiunea:

a) încetării contractelor de delegare a serviciului public de transport rutier de persoane prin curse regulate la nivel judeţean;
b) retragerii licenței de traseu, în cazul transportului interjudețean.
Art. 72 – Resursele financiare necesare acoperirii compensației datorate din bugetul județului pentru asigurarea transportului elevilor, potrivit art. 105 alin 2, lit. ee), din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, se alocă de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, repartizate pe județe și municipiul București, prin anexa la legile bugetare anuale.

Art. 73– Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare se modifică şi se completează după cum urmează:

Art. 84 alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(1) Elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază gratuit de servicii publice de transport local rutier, naval, cu metroul, precum si feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.”

Art. 84 alin. (2) se abrogă;
Art. 84 alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (3) Elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu, la cererea acestora, beneficiază gratuit de transportul rutier, naval, precum si feroviar între localitatea de domiciliu și localitatea unde sunt școlarizați, pe durata cursurilor.”

Art. 84 alin. (3^1) se modifică și va avea următorul cuprins:
”(3^1) Cheltuielile privind transportul elevilor prevăzute la alin. (1), exceptând cheltuielile privind transportul pe calea ferată, metrou, se suportă după cum urmează:

a) 50% din valoarea acestora se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, din sumele alocate prin inspectoratele școlare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la care sunt înscriși elevii;
b) 50% din valoarea acestora se suportă din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe raza cărora domiciliază elevul.”
La Art. 84, după alin. (34), se introduce alin. (35 ) cu următorul cuprins:
”(35) Cheltuielile privind transportul elevilor prevăzute la alin. (3), exceptând cheltuielile privind transportul pe calea ferată, metrou și transportul rutier interjudețean contra cost prin servicii regulate, se suportă după cum urmează:

a) 50% din valoarea acestora se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării, din sumele alocate prin inspectoratele școlare pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, la care sunt înscriși elevii;
b) 50% din valoarea acestora se suportă din bugetele judetelor pe raza cărora se află unitatea de învățământ preuniversitar la care sunt înscriși elevii”.
Art. 105 alin. (2), lit. e) se modifică și va avea următorul cuprins:

”e) cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (1) și alin. (3^1), și pentru transportul școlar;”

  • La art. 105 alin. (2) după lit. e) se adaugă o nouă lit. ee) și va avea următorul cuprins:
    ”cheltuieli pentru transportul elevilor, conform prevederilor art. 84 alin. (3) și alin.  (3^5)”
  • La Art. 111, după alin . (6) se introduce un nou alineat, alin. (7), se modifică și va avea următorul cuprins
    ”Cheltuielile aferente facilităților acordate elevilor pentru transportul rutier interjudețean contra cost de persoane prin servicii regulate se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.”

Art. 74 – Mecanismele de decontare a sumelor de la bugetul de stat sunt reglementate prin Hotărâre de Guvern emisă de Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. ”