VIDEO Momentul în care o trupă celebră își încheie brusc concertul după ce solistul și chitaristul se iau la bătaie
Un concert al unei trupe americane de rock alternativ s-a încheiat brusc, după ce solistul l-a lovit pe chitarist chiar pe scenă. Ceilalți membri ai trupei l-au imobilizat pentru a nu escalada conflictul, însă concertul a fost întrerupt.
Scena s-a transformat în ring de box
Spectatorii care au participat vineri la concertul trupei de rock alternativ Jane’s Addiction au asistat la o scenă pe care nu și-ar fi imaginat-o. La un moment dat, solistul Perry Farrell îl lovește cu pumnul pe chitaristul Dave Navarro. Ceilalți membri ai formației intervin pentru a opri bătaia, însă câteva persoane din public reușesc să filmeze, iar momentul devine rival.
În imaginile care circulă pe internet se poate observa că trupa începe să cânte ”Ocean Size”, a 11-a piesă din concert. Unii dintre cei prezenți în public au relatat pe internet că înainte de bătaie, au existat tensiuni între cei doi membri ai formației, până când solistul a izbucnit.
Primul turneu după 15 ani
Formația americană se află în turneu, primul după 15 ani. Ei împart afișul cu o altă trupă îndrăgită din anii ’90. Turneul cuprinde aproximativ 20 de reprezentații, iar incidentul a avut loc la concerul din Boston al trupei.
Jane’s Addiction este o trupă influentă de rock alternativ din Los Angeles, California, formată în 1985. Trupa este cunoscută pentru fuziunea sa unică de hard rock, punk și elemente psihedelice, fiind considerată unul dintre pionierii mișcării alternative rock la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 1990.
Formația a captat atenția publicului prin spectacolele lor electrizante și prin stilul lor distinctiv. Deși au avut parte de mai multe pauze și schimbări în componență de-a lungul carierei, trupa a reușit să rămână relevantă în peisajul muzical alternativ.
Trupa s-a destrămat în 1991, dar s-a reunit de mai multe ori de-a lungul anilor, lansând materiale noi și participând la turnee. O altă realizare notabilă a trupei este faptul că Perry Farrell a fost co-fondatorul festivalului Lollapalooza, un eveniment de mare amploare care a susținut dezvoltarea scenei alternative.