Momente dramatice pentru Ion Țiriac. Puțini știu calvarul prin care a trecut milionarul
Pentru marea majoritate a românilor, fie mai tineri, sau mai trecuți prin viață, numele de Ion Țiriac înseamnă bani mulți, milioane, dar și rezultate remarcabile în lumea sportului alb, tenisul.
Momente dramatice pentru Ion Țiriac
Cu mulți ani înainte de a fi devenit, alături de Ilie Năstase, unul din cei mai importanți exponenți ai tenisului românesc la nivel mondial, Ion Țiriac a fost un copil sărac, crescut fără tată, în vreme de război, el și sora sa, de o mamă singură și fără bani. Sunt momente emoționante și dramatice din viața unui om care acum are tot ce și-ar putea dori oricine de pe planeta asta. Înainte de face milioanele de euro, Țiriac a trăit drama copilului născut și crescut în timp de război.
Puțini știu calvarul prin care a trecut milionarul
Fostul mare sportiv român s-a născut în 1939, la Brașov, în plină criză economică și cu un război devastator, ce avea să vină și peste România acelor vremuri. Crescând a început să înțeleagă mult mai bine ororile războiului și ceea ce a urmat după el, odată cu venirea comuniștilor la putere într-o țară măcinată de război și de jocurile politice ale vremii. În interviurile acordate de-a lungul timpului, milionarul a vorbit foarte puțin de unul din cele mai grele momente din viața sa de copil, și anume pierderea tatălui. Drama se petrece pe vremea când acesta avea numai 11 ani.
”Prin 47, 48, taică-meu a fost arestat două zile de Securitate pentru că era „asupritor”. Avea o prăvălie în piaţă… Din păcate a murit când aveam eu aproape 11 ani, soră-mea cu cinci ani mai puţin. Acolo a fost şi perioada foarte grea, atunci când acea femeie extraordinară, maică-mea, a tinut doi copii, singură, fără venituri. Ne-a crescut cu litera legii, cu frica celui de sus, dar şi a celui de jos!”, a declarat Ion Ţiriac.