Momente dificile pentru Dana Săvuică. A povestit totul cu ochii în lacrimi
În cea mai recentă ediție a emisiunii Ego Life, Dana Săvuică și-a deschis sufletul în fața invitatei sale și a telespectatorilor, dezvăluind care au fost cele mai grele momente ale vieții sale. A povestit totul cu ochii înlăcrimați. Ce a pățit faimoasa prezentatoare.
Ce a făcut-o să sufere pe Dana Săvuică în tinerețe
Dana Săvuică și Mihaela Stroe, psihosociolog, profiler și scriitoare, au vorbit, în cadrul celei mai recente ediții a emisiunii Ego Life, despre evoluție și cât de importantă este să cădem la pace cu propria persoană, pentru a ne vindeca de cele rele.
Vedeta nu s-a mai putut abține și și-a deschis sufletul către publicul său, rememorând câteva dintre cele mai grele experiențe ale vieții sale. Dana Săvuică a povestit cum a trebuit să lupte pentru a le demonstra persoanelor care nu au crezut în ea că poate avea succes.
„Apropo de cartea pe care am scris-o și eu, o să regăsești acea fetiță căreia, la fel, i s-a spus un mare „Nu”. I s-a pus așa mare pe tablă „Tu nu poți”, „Tu nu ești”, „Tu nu faci”, „Tu nu vei fi”.
Și îmi dau seama că toată viața mea – și cred că este valabil pentru foarte mulți dintre noi – m-am luptat.
Și practic a fost așa un fel de luptă cu mine însămi, era ego și alter-ego, cumva era o luptă. Abia acum îmi dau seama că nu trebuia să mă lupt. Nu era reală, de fapt, lupta aceea.
Am pierdut atâția ani și atâta energie pentru o luptă fără sens. Eram eu cu mine, trebuia să dovedesc că eu, de fapt, pot! Pot să fiu, pot să devin, pot să fac. Și nu trebuia decât să caut în mine.”, a povestit Dana Săvuică.
„Noi avem nevoie de pace cu noi însene”
Psihosociologul Mihaela Stroe le-a transmis un mesaj important tuturor femeilor care se luptă cu prejudecățile celorlalți, dovedindu-le că nu trebuie să demonstreze nimic nimănui, ci să fie împăcate cu propria persoană.
„Noi avem nevoie de pace cu noi însene, între părțile noastre ce nu le lăsăm în urmă, le ducem în viață…. Vreau să spun ce am observat ca sociolog.
Uitându-mă în toate femeile, am observat tiparul comportamental. Sunt femei ce merg în aceeași direcție, la început au primit condiționări, nu-uri.
Femeile când primesc aceste etichete pe plan emoțional, iau o energie, cu forța și o transformă în perseverență de success indiferent de critici, etichetări, constrângeri, condiționări.”, a explicat Mihaela Stroe, potrivit ego.ro.