Momente de panică la turneul ATP de la Washington. Un jucător s-a prăbușit brusc pe teren VIDEO

de: Beatrice Dumitru
01 08. 2023

Au fost scene greu de privit la turneul ATP de la Washington. Un jucător a fost nevoit să părăsească, încă din primul tur, turneul după ce s-a prăbușit pe teren din cauza căldurii din capitala Statelor Unite. El a primit îngrijiri medicale imediat, dar nu a mai putut continua partida.

Mometul în care jucătorul s-a prăbusit pe teren

Tenismenul chinez Wu Yibing a stârnit momente de panică săptâmâna aceasta la Washington, după ce a leșinat chiar în timpul meciului cu japonezul Yosuke Watanuki. El venea la turneul din capitala SUA la doar trei zile după ce fusese eliminat de Taylor Fritz, în Atlanta.

La Washington nu a apucat să joace decât 19 minute și conducea cu 4-1, iar într-una dintre pauze a vrut să mergă să se aseze pe scaunul lui, dar  nu a mai apucat și a căzut peste el, după ce a leșinat din cauza căldurii. Speriat, cel care trebuia să îi țină umbrela l-a ajutat să se ridice. A primit imediat îngrijiri medicale, dar a abandonat meciul.

Ce a pățit tenismenul chinez la Wimbledon

Wu Yibing nu se află la primul incident de acest fel. El a pățit cam la fel și la Wimbledon, atunci când asiaticul a jucat cu Frances Tiafoe, iar în al doilea set al meciului a căzut, după care a primit îngrijiri medicale. Tenismenul avea pulsul de 187 de bătăi pe minut, dar a putut continua disputa, pe care în final a pierdut-o în trei seturi.

Wu Yibing a devenit, în luna februarie, primul chinez care a câștigat un turneu ATP în Era Open, la Dallas, după o victorie în fața lui John Isner.

Sorana Cîrstea, victorie la Washington

Sorana Cîrstea joacă și ea în această săptămână la turneul WTA 500 de la Washington și a obținut calificarea în turul doi al competiției. Românca de pe locul 32 mondial a eliminat-o, în două seturi, pe Petra Martic (locul 36 WTA), scor 6-3, 7-6 (13), după o oră și 51 de minute de joc.

În următorul meci, Sorana Cîrstea va da peste rusoaica Liudmila Samsonova, locul 18 WTA și favorită nr. opt în turneul din SUA.