Moment revoltător în sala de judecată în cazul accidentului de la 2 Mai. Tatăl tânărului ucis de Vlad Pascu, în lacrimi: „Judecătoarea a întrebat dacă Sebi e prezent”

de: Ioana Bucur
22 02. 2024

Cu lacrimi în ochi, abia reușind să vorbească, tatăl tănărului ucis de Vlad Pascu a dezvăluit că a trăit un moment revoltător în sala de judecată în cazul accidentului de la 2 Mai. Bărbatul a povestit cum judecătoarea a întrebat dacă Sebi era în sală.

Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat

Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a adus o nouă lovitură dureroasă pentru familiile celor doi tineri care au murit loviți de mașina pe care o conducea acesta.

Prin videoconferință, Vlad Pascu a anunțat că nu este reprezentant de niciun apărător, în condițiile în care unul dintre avocații săi participă la grevă, iar al doilea s-a retras din dosar. S-a decis amânarea procesului, un nou termen fiind fixat pe 14 martie.

„Vor o amânare, să mai soluţioneze nişte….”

De pe treptele Judecătoriei Mangalia, tatăl tânărului ucis de Vlad Pascu nu și-a mai putut controla durerea.

“V-am spus că Judecătoria Mangalia nu este…”, a spus bărbatul cu ochii în lacrimi.

“Cred că a fost făcută chestia asta. Vor o amânare, să mai soluţioneze nişte….”, a afirmat bărbatul, după ce a fost întrebat ce părere are despre faptul că procesul s-a amânat.

Te-ar putea interesa și: Cum vrea să scape Vlad Pascu de închisoare după accidentul de la 2 Mai. Ce plan are familia tânărului

Judecătoarea a întrebat dacă Sebi era în sală: „Îi voia buletinul”

Cu lacrimi în ochi, bărbatul a povestit un moment revoltător din sala de judecată. Potrivit acestuia, judecătoarea a întrebat dacă Sebi, unul dintre cei doi tineri morți în accidentul din 2 Mai, era în sală.

„Când a întrebat dacă băiatul meu este în sală…Nu am văzut în viaţa mea un asemenea judecător. Îi voia buletinul”, a spus tatăl lui Sebi.

Tatăl tinerei ucise de Vlad Pascu a putut astăzi să îl vadă pe cel care a provocat accidentul devastator. Familiile cer strămutarea procesului.

“E foarte încrezător. E învăţat cum trebuie să vorbească. E foarte încrezător pe ce decizii se vor lua. Asta este Judecătorie? Aici mâna stângă spală pe dreapta şi invers. Mergem la o judecătorie serioasă, unde avem judecători serioşi.

Cerem strămutarea procesului. Nu vreau eu aici. De ce să fie judecată moartea copilului meu şi a copilului celălalt, doi copii extraordinari de cuminţi, să fie judecaţi de cine? Asta e atitudine de judecător?”, a declarat tatăl tinerei moarte în accidentul de la 2 Mai.

Te-ar putea interesa și: Răsturnare de situaţie în cazul accidentului de la 2 Mai. Cine ar mai fi vinovat de tragedie în afară de Vlad Pascu