Mohammad Murad nu crede că va cumpăra clubul Dinamo. „Lucrurile nu merg într-o direcţie foarte bună”. Investiție de ultimă oră a omului de afaceri din Liban

de: Sorin Barbu
31 08. 2022

Mohammad Murad le dă o veste proastă fanilor lui Dinamo. Negocierile pentru cumpărarea clubului nu merg deloc bine și tranzacția are șanse mici de reușită. Omul de afaceri din Liban susține că și-a îndreptat atenția spre alt club, dar până să semneze actele a acceptat ca una dintre firmele sale să sponsorizeze Federația Română de Canotaj.

Mohammad Murad nu mai crede că sunt șanse să cumpere clubul Dinamo

Mohammad Murad le-a dat speranțe fanilor lui Dinamo când a anunțat că vrea să cumpere clubul. Gruparea din „Ștefan cel Mare” se află în insolvență și are datorii de aproape nouă milioane de euro, dar omul de afaceri libanez susținea că nu este speriat și că este gata să se implice. După câteva săptămâni, în care negocierile au bătut pasul pe loc, nu mai este la fel de convins că există șanse de reușită.

„La Dinamo am venit cu soluţii care asigură un viitor stabil. Din păcate, nu cred că lucrurile merg într-o direcţie foarte bună şi e un lucru care mă deranjează.

Aţi renunţat? Personal, nu. De două săptămâni am pus ofertă pe masă, nu am comunicat de atunci până ieri. Ieri am simţit că se vor alte idei”, a declarat fostul investitor din emisiunea „Imperiul Leilor”.

Contract de sponsorizare cu Federația Română de Canotaj

Mohammad Murad susține că Dinamo are nevoie urgent de bani, dar și de investiții de aproape 15 milioane de euro în următorii trei ani.

„Înţeleg că s-a găsit o soluţie, în care pot fi şi eu sau nu, se va decide. Am o relaţie foarte OK cu suporterii lui Dinamo, care au fost foarte OK cu mine, foarte tranşanţi şi direcţi, dar cred că sunt alte interese acolo”, a mai declarat Mohammad Murad.

Omul de afaceri libanez are, conform ultimului Top Capital, o avere de 150 de milioane de euro și susține că este gata să investească la o altă echipă din România, deși negocierile pentru Dinamo și Petrolul sunt foarte aproape de eșec. Până atunci, a decis ca una dintre firmele sale să devină sponsor la Federația Română de Canotaj.

Sursa Foto:  Facebook „Imperiul Leilor” și Federația Română de Canotaj