Modificările pe care nu ai voie să le faci sub nicio formă în apartament fără autorizație. Cazurile în care ai nevoie de aviz de la primărie

de: Manolică Anca
18 03. 2023

Fiecare dintre noi își dorește ca apartamentul în care locuiește să arate cât mai modern și frumos, prin urmare încercăm să îi aducem îmbunătățiri care să îl facă cât se poate de spațios și primitor. Asta poate însemna chiar și dărâmarea unor pereți, unii dintre ei care fac pare din structura de rezistență a clădirii. Așa se face că, din dorința de a un spațiu cât mai mare, ajungem uneori să nu ținem cont de ceea ce prevede legea. Vorbim, în rândurile de mai jos, despre ce modificări pot fi făcute numai în baza unei autorizații de la primărie.

În ce situații ai nevoie de aviz de la primărie pentru a face modificări în apartament

Reconfigurarea apartamentului este, de multe ori, o soluție la care trebuie să apelezi atunci când nevoile tale se schimbă sau, pur și simplu, când vrei să aduci îmbunătățiri spațiului în care locuiești. Fie că este vorba de un apartament vechi sau unul nou pe care intenționezi să îl cumperi, modificări de făcut pot apărea oricând.

De asemenea, se poate întâmplă ca, în căutarea apartamentului perfect, să găsești unul care ar fi putut fi alegerea ideală pentru tine și membrii familiei dacă ar fi avut sau nu un anume perete. De aceea, înainte de a lua orice decizie importantă, este important să știi în ce condiții poți face anumite modificări în locuință.

Schimbările pe care nu ai voie să le faci sub nicio formă

Din dorința de a avea un spaţiu de locuit mai mare și mai primitor, mulți români ajung să încalce frecvent legea. Modernizarea apartamentelor pentru crearea unor spaţii mai generoase a devenit o practică tot mai des întâlnită, astfel că aceștia ajung să spargă pereții de la debaraua pe care nu o consideră utilă, de la baia de serviciu sau pe cei dintre cameră și balcon. Unii dintre ei, de rezistență!

Astfel că, de multe ori, aceste modificări aduse nu sunt făcute conform legii, proprietarii nu cer acordul de la primărie și nici nu modifică documentația locuinței. Prin urmare, se ajunge în situația în care băncile ajung să refuze să ofere credite pentru că planul nu mai reflectă realitatea.

„Să presupunem că am cumpărat acest apartament de trei camere pe care vrem să-l transformăm într-unul de două camere, cu o bucătărie mai spaţioasă.

Chiar dacă acest perete nu este unul de rezistenţă, avem nevoie de un aviz din partea primăriei, iar tot procesul durează cel puţin şase luni. Trebuie să anunţăm chiar dacă vrem să schimbăm o fereastră, dacă asta presupune şi o lucrare de demolare.”, spune Greta Neagu, reporter Observator.

De partea cealaltă, zugrăvelile, tencuielile, montarea de placaje, pardoseli şi finisaje sau reparaţiile şi înlocuirea tâmplăriilor nu necesită autorizaţie de construire dacă nu au loc modificări în structura de rezistenţă şi nu afectează aspectul arhitectural al construcţiilor.

Citește și: De ce autorizații ai nevoie dacă vrei să faci modificări în apartament. Lista completă cu actele necesare