”Mizerie umană!” Scandal uriaș la Insula Iubirii, după ce Robert Braia ar fi aruncat pisicile Biancăi Mitroi de la balcon VIDEO
Noul sezon de la Insula Iubirii îi ține cu sufletul la gură pe telespectatorii emisiunii de la Antena 1, întrucât un scandal monstru ar fi pornit pe rețelele sociale, după ce s-a aflat că Robert Braia, iubitul Biancăi Mitroi, ar fi aruncat de la balcon cei doi motani ai solistei de muzică de petrecere. Bruneta a aflat acest lucru cu puțin timp înainte de a pleca spre Thailanda, acolo unde s-a filmat emisiunea.
I-a aruncat pisoii de la balcon
Robert Braia și-a câștigat, rapid, antipatia publicului din România, după ce partenera lui de viață, cântăreața Bianca Mitroi, a povestit, în cadrul emsiunii Insula Iubirii de la Antena 1, că iubitul ei i-ar fi aruncat motanii de la balconul apartamentului, într-o criză de gelozie.
Se pare că, de-a lungul unui an de zile, relația dintre cei doi a cunoscut destule suișuri și coborâșuri, cei doi confruntându-se cu reale probleme. Solista a mărturisit că a fost extrem de afectată de faptul că partenerul ei de viață ar fi atentat la viața animalelor sale de companie.
”În seara în care au dispărut, a venit un prieten la mine, am lăsat geamul deschis, am plecat și au plecat și ele. Ea era extraordinar de atașată de ele, zicea că sunt ca și copiii ei.
Nu cred că am fost gelos pe ele, ci erau motivul pentru care noi nu puteam depăși un impas în relație. (…) Nu voiam să fiu doar eu și atât. I-am spus că sunt alergic la motani. (…)
M-au adus la disperare sincer, și de asta am făcut ce am făcut. M-a deranjat foarte mult reacția ei după ce a aflat asta. S-a dus și mi-a vandalizat mașina.”, a declarat Robert Braia la Insula Iubirii.
Fanii emisiunii, revoltați de gestul lui Robert Braia
Așa cum era de așteptat, gestul concurentului a declanșat o reacție în lanț în cadrul fanilor emisiunii Insula Iubirii, internauții criticându-l vehement pe iubitul Biancăi Mitroi pentru gestul său cumplit.
Admiratorii emisiunii de la Antena 1 l-au apostrofat dur pe craiovean, aruncând cuvinte dure la adresa acestuia:
”Rușine! Ești o jigodie!
Mizeria umană!
Un gunoi!
Biped nenorocit ce ești!
Ești la tv, spui lucruri și după nu-ți convine reacțiile. Mai bine stăteai acasă!
Te aruncam de la balcon imediat!”, sunt doar câteva dintre reacțiile virulente ale internauților, după mărturisirea lui Robert Braia la Antena 1.
Reacția prezentatorului Radu Vâlcan
Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii, a fost profund impactat de povestea tulburătoare a celor doi concurenți, specificând, fără rețineri, că nu este de acord cu actele de cruzime împotriva animalelor.
„Îmi pare rău să aud, nu este de dorit nimănui să treacă prin asta. Și vreau să menționez, Robert, că noi nu încurajăm deloc astfel de comportament față de animale. Vă spun sincer că mie mi se pare halucinant tot ce aud despre voi”, a declarat soțul Adelei Popescu la Antena 1.