Misterul din Botoșani. Artefactul vechi de 6.000 de ani care sfidează istoria lumii
O statuetă unică în lume, veche de 6.000 de ani, continuă să sfideze teoriile specialiștilor și istoria lumii. Artefactul este extrem de valoros și face parte din categoria ”Tezaur”.
”Venus de Drăgușeni”, misterul Botoșaniului. Artefactul vechi de 6.000 de ani e faimos în toată lumea
Botoșaniul, cel mai nordic județ al țării, este departe de momentul în care își va dezvălui toate misterele. Începând cu secolul XX, pe acest teritoriu au fost descoperite mai multe statuete misterioase, vechi de aproape 6.000 de ani, făcute din lut și acoperite de simboluri preistorice, spun specialiștii. Una dintre acestea a devenit faimoasă în toată lumea.
Majoritatea acestor statuete au fost găsite în așezări de mari dimensiuni ale civilizației Cucuteni, considerată un leagăn al civilizației agrare în zona central-est europeană. Una dintre ele a ajuns celebră pe glob, fiind prezentată în expoziții dedicate neoliticului și eneoliticului, din Londra, New York sau Atena.
Mare parte dintre artefacte întruchipează siluete feminine care probabil semnificau idealul de frumusețe. Toate sunt fusiforme, cu talia îngustă, șoldurile mari, coapsele arcuite, fesele proeminente și umerii delicați. De precizat e că sunt statuete stilizate, figurative, fără detalii la nivelul capului. Special este faptul că toate au în zona de sus a corpului trei puncte imprimate în relief, care pentru unii semnifică cei doi ochi anatomici plus cel de-al treilea, ochiul sufletului sau al minții.
Semnificațiile decorațiunilor
Statuetele au fie decorațiuni incizate, fie pictate pe suprafața artefactului. Cele din zona pieptului, dar și a șoldurilor sau a triunghiului pubian sunt deosebite. Linii, spirale sau meandre acoperă apoi cu precădere picioarele și torsul siluetei. Și în acest caz există multe supoziții, cum ar fi varianta tatuajului ritualic, pe tot trupul, probabil în cazul preoteselor care doreau să întruchipeze prezența zeiței în viața de zi cu zi a comunității.
O altă posibilitate, considerată mai plauzibilă, ar fi reprezentarea portului din acea vreme, cu un șorț sau o centură care acopereau zonele genitale, peste o altă piesă vestimentară. Cea mai faimoasă dintre statuete, dar și cea mai valoroasă, este cunoscută sub denumirea de ”Venus din Drăgușeni”, unică în lume prim mărime și frumusețe.
A fost descoperită în anul 1964, pe dealurile din jurul localităţii botoşănene Drăguşeni, de un grup de copii, după ce a fost scoasă la lumină de brazda plugului, după arăturile de toamnă. Copiii au arătat obiectul profesorului de istorie Aristotel Crâșmaru, pasionat de arheologie, ajungând apoi la Muzeul Județean de Istorie Botoșani.